Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:29 17 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Firmele care au câştigat licitaţia Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa cumpără medicamente pentru pacienţii seropozitivi (document)

ro

06 May, 2014 00:00 2644 Marime text
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa a atribuit prin licitaţie publică patru contracte în valoare totală de aproximativ 1.000.000 de lei, în vederea achiziţiei de medicamente pentru programul naţional HIV/SIDA. Potrivit anunţului nr. 146164/01.05.2014, contractele au fost atribuite în urma negocierii fără anunţ de participare, procedură justificată de autoritatea contractantă prin situaţia de urgenţă extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute, în conformitate cu condiţiile stricte în directivă. Estimat iniţial la suma de 958.534,50 de lei fără TVA, contractul final a fost atribuit pentru suma totală de 957.660,6 lei, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Contractul final vizează patru contracte adjudecate de patru firme diferite.
Contractul cu cea mai mare valoare, 369.283,80 de lei, a fost atribuit societăţii Mediplus Exim SRL, cu sediul social în comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, ce funcţionează din 3 aprilie 1997. Firma are ca asociaţi persoane juridice A&D Pharma Holdings SRL, cu 99,9995% din acţiuni, şi A&D Pharma Holdings HV, cu sediul în Olanda, ce deţine 0,0005% din acţiuni. Mediplus Exim SRL este administrată de Sorex Ad Consult SRL, societate reprezentată prin Dan Chiţă.
 
Contractul adjudecat de SC Polisano SRL are o valoare de 326.834,40 de lei. Cu sediul social în municipiul Sibiu, firma funcţionează încă din 14 iunie 1993 şi are ca asociat unic pe Ilie Vonica, iar în funcţia de administrator este împuternicită Daniela Ioana Vonica.
 
Societăţii Farmexpert D.C.I SRL i-a fost atribuit contractul în valoare de 184.548 de lei. Are sediul social în Bucureşti, a fost înfiinţată la 21 noiembrie 1996 şi are ca asociat unic persoana juridică Alliance Healthcare Deutschland AG, cu sediul social în Germania. Pro Streamline Consulting, reprezentat prin Iulian George Trandafir, are calitatea de administrator. De asemenea, Ralf Harald Lieb şi Thomas Trumper, de cetăţenie germană, sunt împuterniciţi în funcţia de administrator.
 
SC Farmexim SA a obţinut contractul cu cea mai mică sumă, respectiv 76,994,40 de lei. Societatea are sediul social în Bucureşti, funcţionează din 10 decembrie 1992 şi îi are ca asociaţi pe Ovidiu Buluc, cu 69,27% din acţiuni, şi alţi 30 de acţionari cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 30,73%. În funcţia de administrator sunt împuterniciţi Gheorghe Glicescu, Isabelle Iacob şi Ovidiu Buluc.
 
Activităţile profilactice şi tratamentul specific bolilor incluse în programele naţionale de sănătate sunt finanţate din bugetul statului şi din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în limite stabilite anual prin Legea Bugetului de Stat. Programele naţionale sunt proiectate, implementate şi coordonate de Ministerul Sănătăţii.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii