Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:51 22 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotoreportaj FOTO-VIDEO. De la tragedie la speranță. Imagini de la lucrările de modernizare a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța

ro

22 Nov, 2025 10:41 61 Marime text

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, acolo unde acum patru ani, şapte oameni au murit într-un incendiu devastator se afl în proces pentru demolarea aripii mistuită de flăcări.

Începând de la data de 17 noiembrie 2025, au fost demarate noi etape ale lucrărilor de modernizare și consolidare la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, parte a proiectului „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Constanța”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Intervențiile vor avea loc zilnic, între orele 07:00 – 19:00, cu respectarea tuturor standardelor de calitate și siguranță, conform Miunicipalității.


„În acest interval, vor apărea zgomote și praf, specifice lucrărilor de construcție. Vă cerem scuze pentru eventualele inconveniente și vă asigurăm că se depun toate eforturile pentru limitarea disconfortului și desfășurarea activităților într-un ritm cât mai eficient și sigur”.avertizează Primăria Constanța.

Clădirea spitalului, edificată în anul 1938, necesită intervenții structurale majore pentru a asigura conformitatea cu normele actuale de siguranță seismică și eficiență energetică. Lucrările actuale reprezintă o etapă esențială în procesul de transformare și consolidare a imobilului, care va fi readus la standarde moderne de funcționare.


Noul corp de clădire va avea trei niveluri (față de două, în prezent) și va îngloba soluții moderne de proiectare și construcție, printre care:
  • Consolidarea structurală și creșterea rezistenței la cutremur;
  • Recompartimentarea interioară conform normelor impuse de legislația din domeniul sanitar;
  • Îmbunătățirea izolației termice și hidroizolației pentru creșterea confortului și reducerea consumului energetic;
  • Înlocuirea completă a instalațiilor electrice, sanitare, termice și de ventilație;
  • Instalarea de panouri fotovoltaice și implementarea de soluții verzi pentru eficiență energetică;
  • Prin aceste investiții, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța va deveni o clădire sigură, eficientă energetic și adaptată cerințelor actuale ale sistemului medical, asigurând condiții moderne pentru pacienți și personalul medical.

Valoarea totală a contractului este de 86.908.900,72 lei (TVA inclus).






Citește și:

Primăria ConstanțaFOTO. Au fost demarate lucrările de descărcare de sarcini arheologice la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii