Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:36 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cât vom plăti pentru căldură, la iarnă Decebal Făgădău, despre preţul gigacaloriei

ro

10 Sep, 2015 00:00 1590 Marime text
În cadrul şedinţei de îndată a Consiliului Local Constanţa, care a avut loc ieri, primarul interimar Decebal Făgădău a anunţat că, deocamdată, preţul gigacaloriei rămâne neschimbat pentru abonaţii RADET, adică 310 lei.
 
„În momentul de faţă, hotărârea Consiliului Local este în vigoare. Vă asigur că fac eforturi susţinute pentru identificarea soluţiilor. Marţi, am avut o întâlnire cu noul director al Electrocentrale Constanţa SA, Dan Marius Deaconescu. Vom avea cât de curând şedinţa comună a reprezentanţilor Electrocentrale Constanta SA, Congaz SA, RADET şi Primăria Constanţa. În momentul în care vom avea cifre exacte, le vom prezenta atât populaţiei, cât şi Consiliului Local, spre aprobare. Am speranţe că anul acesta vom avea o situaţie mai bună şi vom putea ajuta cât mai mulţi constănţeni să treacă peste iarnă“, a menţionat Decebal Făgădău.
 
Reprezentantul autorităţii publice locale a precizat că şi-ar dori ca toţi constănţenii să beneficieze de o subvenţie unitară, menţionând că, deocamdată, nu a fost luată o decizie finală în acest sens. „Le voi propune consilierilor locali fie să ajutăm pe toată lumea, fie să ajutăm pe cât mai mulţi. Opţiunea mea este să combin cele două măsuri. În primul rând, de a reduce preţul gigacaloriei până la un nivel de suportabilitate, adică o subvenţie unitară de care să beneficieze toată lumea, şi apoi, de a acorda un sprijin punctual acolo unde avem clienţi vulnerabili. Personal, sunt pentru combinarea celor două măsuri, astfel încât toţi să beneficiem de un sprijin, iar cei care sunt vulnerabili să primească un ajutor suplimentar, justificat temeinic, astfel încât să nu se transforme într-un ajutor necondiţionat şi perpetuu“, a mai spus primarul interimar al municipiului Constanţa.

Citeşte şi

Interviu cu directorul RADET Constanţa, Liviu Popa: „230 de lei pe gigacalorie ar fi un preţ suportabil inclusiv de către cei cu venituri reduse“

Ti-a placut articolul?

Comentarii