Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:34 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ce mănâncă deţinuţii de la Poarta Albă (document)

ro

09 Sep, 2017 00:00 497 Marime text

Penitenciarul Poarta Albă anunţă organizarea şi desfăşurarea unei licitaţii privind achiziţia de cartofi, varză, legume şi fructe. Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 762.500 de lei.
 
Obiectul procedurii îl constituie achiziţia de legume şi fructe pentru asigurarea hrănirii persoanelor private de libertate prin încheierea unui acord-cadru cu un operator economic. Iată cantităţile minime şi maxime estimate: lotul 1 - minimum 200.000 kg, maximum 300.000 kg, lotul 2 - minimum 45.000 kg, maximum 100.000 kg, lotul 3 - minimum 82.500 kg, maximum 177.500 kg.
 
Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele de participare până pe data de 13.10.2017, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe data de 17.10.2017, ora 18.00. Valoarea garanţiei de participare pentru fiecare lot în parte: lotul 1 - 1.500 de lei, lotul 2 - 500 de lei, lotul 3 - 2.000 de lei. Operatorii economici vor fi obligaţi să prezinte lista principalelor livrări de produse similare pentru fiecare lot în parte efectuate în ultimii trei ani, pentru susţinerea experienţei similare, doar la solicitarea autorităţii contractante, la finalizarea evaluării ofertelor, în valoare cumulată de: minimum 200.000 de lei pentru lotul 1; minimum 80.000 de lei pentru lotul 2; minimum 290.000 de lei pentru lotul 3.

Valoarea celor trei loturi 

Lotul 1 - furnizare de cartofi - are o valoare estimată de 300.000 de lei. Lotul 2 - furnizare varză - are o valoare estimată de 100.000 de lei. Lotul 3 - furnizare legume şi fructe (mere, ardei gras, dovlecei, tomate, vinete, ceapă uscată, usturoi, ţelină, sfeclă roşie, păstârnac, morcov) - are o valoare estimată de 362.500 de lei.

Responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele cu funcţie de decizie în cadrul autorităţii contractante responsabile de atribuirea contractului sunt: Florentin Muscalu, Apostol Cristian Ionuţ, Mogoşanu Marius Florin, Gheorghe Viorica Georgeta, Popa Bogdan, Pătraşcu LaurenţIu Virgil, Stoica Anca, Picoiu Victor, Draghici Mihaela.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de participare la această licitaţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii