De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:30 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, au fost reţinuţi de procurori

ro

03 Nov, 2015 00:00 1160 Marime text


Acționarii clubului Colectiv din Bucureşti, Costin Mincu, Alin George Anastasescu și Paul Gancea, au fost audiaţi, în decursul zilei de ieri, la Parchetul General, şi reţinuţi pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Toţi trei vor fi prezentaţi, astăzi, judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.

Audierile au ţinut ore în şir

Sute de persoane au fost înghesuite, vineri seară, în club Colectiv, cu o singură cale de evacuare, la un concert cu spectacol pirotehnic. Artificiile au aprins învelișul din burete al stâlpilor de lângă scenă și apoi tavanul din lemn. Așa s-a produs incendiul în care şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane. 

În acest context, ieri, patronii clubului au ajuns cu mandat la Parchet. „Au fost aduși cu mandat numiții Costin Mincu, Alin George Anastasescu și Paul Gancea (acționari ai clubului mai sus menționat), pentru a fi audiați în calitate de suspecți sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a precizat PÎCCJ.
 
După aproape șase ore de audieri, Paul Gancea a fost scos din sediul Parchetului General cu cătușe la mâini. Cel de-al doilea patron reţinut a fost Alin George Anastasescu, fiind urmat, după aproape două ore, de Costin Mincu.
 
Conform unui comunicat al Parchetului General remis cotidianului ZIUA de Constanţa, prin ordonanța din data de 31 octombrie 2015, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind sesizați cu privire la faptul că în incinta clubului Colectiv a avut loc un incendiu în urma căruia au murit mai multe persoane, iar altele au suferit vătămări corporale, au dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și distrugere calificată, în vederea stabilirii circumstanțelor și împrejurărilor săvârșirii faptelor.
 
Din datele și probele administrate ulterior a rezultat că incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club.
 
„Având în vedere împrejurările în care fapta a fost comisă, după cum rezultă din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale, se relevă forma de vinovăție a culpei, și nu a intenției, astfel încât, prin ordonanța din data de 2 noiembrie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de ucidere din culpă", se mai arată în comunicatul citat.

Costin Mincu şi legăturile cu Constanţa

Firma pe care funcţiona clubul, Colectiv Club SRL, a fost înfiinţată la finele anului trecut. Fondatori sunt George - Alin Anastasescu (47%),  Paul - Catalin Gancea (30%) şi Costin Mincu (23%), toţi trei fiind şi administratorii afacerii. Alin George Anastasescu este din Voluntari, judeţul Ilfov şi are 28 de ani. Costin Mincu are 36 de ani şi este din Bucureşti, iar Paul Cătălin Gancea are 28 de ani şi este tot din capitală.
 
Costin Mincu este cel care are legături de afaceri şi la Constanţa. În ianuarie 2010, Mincu (50%) şi fraţii Constantin şi Alexandru Daniel Beizadea pun bazele Goblin Club SRL, cu sediul în oraşul Ovidiu. Mincu şi Alexandru Daniel Beizadea erau totodată şi administratorii firmei, având ca obiect de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”. În anul 2013, Constantin Mincu a ieşit din firmă, cesionându-şi părţile sociale către fraţii Beizadea, administrator rămânând de atunci fratele cel mic, Alexandru Daniel.
 
De asemenea, în iunie 2013, Mincu şi fraţii Beizadea pun bazele firmei Co Al Co Entertainment SRL. Anul acesta, în luna aprilie, în firmă era cooptat şi Nicolae Ciubotaru, născut în republica Moldova, care intra în firmă cu o cotă de participare de 4%. După cooptare, prin majorare de capital, Mincu devenea asociat majoritar cu 56% din părţile sociale, iar Alexandru Daniel şi Constantin Beizadea rămâneau cu câte 20% din participările în firmă. Tot în luna aprilie, fraţii Beizadea îşi cesionează părţile sociale către Costin Mincu, care are de atunci 96% din participările în firmă, alături de Ciubotaru. Şi în cazul acestei firme, activitatea principală este „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii