Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţionarii societăţii Tomis SA îşi aleg noii administratori

ro

01 Apr, 2015 00:00 1840 Marime text
Consiliul de Administraţie al societăţii Tomis SA anunţă convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA) pe data de 5 mai, ora 11.00, la sediul din strada Ştefan cel Mare nr. 36-40.
 
În cazul în care AGOA nu se va putea întruni la data stabilită, a doua adunare este convocată pe 6 mai, ora 11.00. Pe ordinea de zi sunt incluse următoarele puncte: prezentarea şi aprobarea Raportului CA al SC Tomis SA, întocmit pe baza datelor rezultate din situaţiile financiare anuale pentru exerciţiul financiar 2014; prezentarea raportului de audit financiar pe anul 2014; aprobarea situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2014, prezentarea contului de profit şi pierderi; aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pentru activitatea anului 2014. La acestea se adaugă raportul CA privind realizarea investiţiilor pe anul 2014; prezentarea şi aprobarea programului de investiţii pe anul în curs; prezentarea şi aprobarea strategiei de dezvoltare a societăţii pe anul în curs; aprobarea structurii organizatorice pe anul în curs. Nu în ultimul rând, vor fi aleşi noii administratori, stabilită durata mandatului şi a remuneraţiei, ca urmare a expirării mandatului membrilor CA ai societăţii. Ultimul punct de pe ordinea de zi vizează aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor pentru activitatea desfăşurată la data expirării duratei mandatului.

 Din datele Registrului Comerţului 

Potrivit Registrului Comerţului, SC Tomis SA a fost înfiinţată în anul 1991 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 36-40. Capitalul social subscris este de 2.681.000 de lei, integral vărsat, compus din 1.072.400 de acţiuni nominative, valoarea uneia fiind de 2,5 lei. Asociaţii societăţii sunt: SC Tomis SA, care deţine 3.257 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,304%, Ptelia Company Ltd Ciprus (din Cipru, Nicosia, Diagoras Court), care deţine 1.017.046 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 94,838%, şi Asociaţi listă (1.595 de acţionari persoane fizice), care deţin împreună 52.097 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4,858%. Administratorii societăţii sunt Metzger Menachem, născut pe 14.02.1954, în Israel, Mihai Sorin Stancu, născut pe 27.03.1980, în Bucureşti, şi Zamfir Dumitru, născut pe 1.11.1955, în satul Sâmbăta Nouă, Tulcea, care deţine funcţia de director general, fiind şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Activitatea principală a societăţii este legată de „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii