Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:56 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

5 milioane de lei de la CJC Licitaţia pentru supervizarea contractelor de management al deşeurilor, reluată (document)

ro

15 Aug, 2014 00:00 2597 Marime text
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) anunţă organizarea şi desfăşurarea unei noi proceduri de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Asistenţă tehnică de Management pentru acordarea de sprijin în gestionarea şi implementarea Sistemului de management integrat al deşeurilor in judeţul Constanţa“, după ce, la sfârşitul lunii iunie, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a admis contestaţiile depuse de societăţile Megagis şi Compania de Consultanţă şi Asistenţă Tehnică. Cele două societăţi solicitaseră, pe lângă anularea procedurii, modificarea unor cerinţe din caietul de sarcini, care impuneau experienţă în proiecte similare. Drept consecinţă, autoritatea contractantă s-a conformat, a refăcut caietul de sarcini şi a relansat licitaţia. Potrivit anunţului publicat pe SEAP, valoarea contractului, care se va încheia pe o perioadă de 12 luni, este estimată la 4.934.502,53 de lei, fără TVA.
 
Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 9.09.2014, ora 10:00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. Garanţia de participare, pe care trebuie să o depună ofertanţii, este de 90.000 de lei. Aşa cum reiese din anunţul de participare 152933/06.08.2014, obiectivul general al acestui contract constă în implementarea cu succes a proiectului, asigurând, în acelaşi timp, respectarea standardelor din legislaţia naţională şi europeană privind protecţia mediului. Prezentul contract are ca scop acordarea de sprijin managerial Unităţii de Implementare a Proiectului (UIP) pentru implementarea efectivă a acestuia. Proiectul este finanţat din Fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu Fondul European de Dezvoltare Regionala, buget de stat si local, FEDR - 83,5 % ,Buget de Stat 15,5 %, Bugete locale 1%.

Responsabili de organizarea licitaţiei

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de achiziţii publice, sunt: Constantinescu Nicuşor Daniel, Darie Cristian, Dragomir Nicolae Cristinel, Belu Mariana, Ţiţimeanu Ionuţ, Tăicuţu Felicia, Rancichi Sebastian Florin, Cenuşă Titi, Georgescu Elena, Lungu Mihaela, Mihaieşi Gabriela, Boaca Mihaela, Blacioti Georgeta, Comănici Carmen, Bădilă Eduard Gabriel, Petreanu Raluca Alina, Tănasa Getuţa, Simion Lucian, Pedestru Carmen Adriana Luminiţa, Răgălie Dănuţ, Nache Ioan Mihai. Consilieri judeteni: Albu Ioan, Andrei Mihaela, Anghel Panait, Bedivan Dumitru, Carp Doina-Eufrosina, Cruşoveanu Marian, Constantin Florian, Dumitrache Ion, Florea Dumitru, Fronescu Nicolae-Stelian, Fîntînă Ionuţ, Gavrilă Florin-Tudor, Gheorghe Corina, Ioana Elena, Magiru Maria, Marin Laurenţiu-Marius, Mascas Alexandru-Gabriel, Mărcuș Ioan, Măndilă Gheorghe, Memiş Baiazid, Mihaeşi Gheorghe, Mocianu Sorin, Munteanu Petrică, Osman Fedbi, Panait Cornel, Peride Niculae, Prodan Ecaterina, Radu Ion, Slabu Gheorghe, Silaghi Eugen, Sponte Adrian-Doru, Teodorescu Atanasie, Ţuţuianu Marius-Horia şi Ulmeanu Ciprian-George.

Condiţii pentru ofertanţi

Modalitatea de selecţie aleasă de CJC pentru acest contract este licitaţia restrânsă, cu maximum cinci agenţi economici. Se vor lua în considerare doar ofertanţii care, în ultimii trei ani, au avut o cifră de afaceri de cel puţin 4 milioane de lei, precum şi cei care au experienţă în proiecte similare. Echipa care va oferi asistenţă va fi compusă din: lider, care va avea un adjunct, expert financiar, expert achiziţii publice, expert instituţional, expert tehnic în managementul deşeurilor, expert de mediu, expert monitorizare contracte, expert juridic, expert formator.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii