Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua recoltei la Mangalia

ro

29 Sep, 2011 13:55 1244 Marime text
În perioada 1-2 octombrie 2011, începând cu orele 10.00, Portul Turistic Mangalia va găzdui manifestările prilejuite de cea de-a patra ediţie a Zilei Recoltei.

Şi-au anunţat participarea peste 60 de producători din ţară, reprezentanţi ai unor firme reprezentative de profil, dar şi producători individuali din domenii precum: silvicultură, legumicultură, piscicultură, brânzeturi, flori şi plante ornamentale, apicultură şi altele.

Târgul va fi deschis între orele 10.00 şi 19.00 şi va fi completat cu un spectacol folcloric, care va începe în zilele de sâmbătă şi duminică de la ora 13.00, pe scena din port. Vor evolua interpreţi renumiţi, precum: Aneta Stan, Ion Drăgan, Nicoleta Hafiuc, Floarea Tănăsescu, Călin Brăteanu şi taraful Nicu Spătaru din Constanţa.

'Ziua Recoltei este deja o tradiţie la Mangalia, este un prilej de a ne bucura împreună de anotimpul roditor, de rezultatele muncii truditorilor pământului, de a le răsplăti efortul prin achiziţionarea proviziilor pentru iarnă la un preţ corect atât pentru producători cât şi pentru cumpărători', a precizat primarul Mihai Claudiu Tusac.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii