Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vremea, azi, 14 ianuarie Constanta, 4 grade

ro

14 Jan, 2010 11:50 1497 Marime text

Dincolo de Carpaţi, cerul e înnorat, dar ninsorile sunt slabe chiar dacă ocupă arii extinse. Va ninge mai ales la deal şi la munte, dar măcar vântul e calm. Temperaturile mai scad puţin faţă de ieri, oprindu-se la 3 grade la Arad, Cluj şi Sibiu şi 2 la Braşov şi Baia Mare.

Nici din sudul ţării nu lipsesc norii, dar aici ceaţa este primul fenomen al zilei, va fulgui peste zi trecător, mai mult în zonele de relief mai înalt, cum e cazul la Piteşti, iar maxima nu va trece de 3 grade. La câmpie, maximele sunt o idee mai mari, atingând 5 grade la Alexandria şi Călăraşi şi 6 grade la Craiova şi Turnu Severin.

Dobrogenii nu prea zăresc nici ei soarele azi, dar în ciuda norilor, precipitaţiile nu se prea arată. Vântul suflă cel mult moderat, dar temperaturile mai scad cu 2-3 grade faţă de ieri. 3 grade, aşadar, la Cernavodă şi Tulcea şi nu mai mult de 4 grade la Constanţa.

În Moldova, iarna pare mai hotărâtă să revină. Norii sunt consistenţi, iar ninsorile se arată şi ele. E drept, vorbim de precipitaţii slabe şi neînsoţite de vânt. Dar temperaturile scad, la Suceava azi abia dacă se fac minus 2 grade, ca şi în Botoşani. În Bacău, astăzi maxima e tot negativă, de minus un grad şi doar la Galaţi şi Focşani, mercurul saltă cu 3 grade peste limita de îngheţ.

Sursa: realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii