Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:01 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rapoartele medico-legale intocmite pentru victimele lui Bahaian fac obiectul unei noi anchete

ro

16 Jan, 2010 20:19 1643 Marime text
Surse judiciare au declarat potrivit NewsIn că a fost declanşată o altă anchetă în cazul crimelor comise de gruparea lui Sergiu Băhăian, pentru a stabili de ce decesul a două dintre victime a fost consemnat iniţial ca fiind accidental, iar după deshumare să se constate că moartea lor a fost violentă.

Sursele amintite au mai declarat că ancheta va viza verificarea rapoartelor medico-legale întocmite în cazul celor două victime. Conform unor surse din cadrul DIICOT, deshumarea trupului neînsufleţit al lui Emilian Leonte, una dintre victimele grupării conduse de Sergiu Băhăian, şi efectuarea necropsiei a arătat clar că bărbatul a fost omorât, fapt ce contrazice prima necropsie efectuată de legişti, cea făcută în 2007, imediat după ce cadavrul bărbatului a fost pescuit din Canalul Dunăre - Marea Neagră. Atunci s-a stabilit că moartea bărbatului în vârstă de 49 de ani afost accidentală.Contradicţia i-a determinat pe procurori să demareze o serie de verificări pentru a stabili cu exactitate cum a fost posibilă o asemenea eroare. De asemenea, trupul neînsufleţit al lui Lucian Cernat, pescuit în 2007 din zona Podului Cernavodă, va fi supus necropsiei, iar ulterior vor fi făcute verificări.
Peste zece persoane sunt cercetate de procurorii DIICOT, după ce mai multe unităţi de combatere a crimei organizate, ofiţeri DGIPI şi SRI au strâns probe care arată că acestea au ucis cel puţin patru oameni pentru a şterge urmele unor afaceri ilegale cu file CEC sau bilete la ordin fară acoperire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 17 Jan, 2010 12:18 In data de 19-10-2001,dr.COVACIU VIOREL,medic legist la Serviciul de Medicina Legala Constanta a dat un certificat medico-legal FALS in dosarul 6938/2001,pentru SECHER CHIVA din orasul HARSOVA jud. Constanta.Mentionez ca fapta reclamata de SECHER CHIVA nu are nici o legatura cu fapta comisa mie in data de 14-10-2001,inregistrata in dosarul 7098/2001 trimis de Politia Orasului Harsova in care o incriminam pe SECHER CHIVA ca fiind atacatoarea mea in strada.
  • lola 16 Jan, 2010 22:02 poate au fost platiti gras sa intocmeasca rapoarte false.Sa vedem la cealalta victima,tot asa s-a intamplat? ooooffff,tara lui ..Papura-VODA!!!!!!!!!