Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:26 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD depune o singura motiune

ro

07 Jun, 2010 18:25 886 Marime text

Social democraţii vor iniţia doar o moţiune de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului, nu două, aşa cum anunţaseră până acum. Declaraţia îi aparţine preşedintelui PSD, Victor Ponta, care a mai spus că PSD va depune la Birourile Permanente ale Camerei şi Senatului textul moţiunii, imediat după ce prim-ministrul Emil Boc îşi va angaja răspunderea. "Vom depune moţiunea imediat ce guvernul Emil Boc îşi va asuma răspunderea pe legile de austeritate", a declarat, azi, preşedintele PSD, Victor Ponta.

Social democratul a afirmat că "facem toate eforturile pentru a face ca moţiunea să treacă". Ponta a anunţat şi că liderii PSD au adoptat "textul scrisorii pe care i-o trimitem preşedintelui prin care cerem referendum".

De asemenea, PSD a început procedura de sancţionare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a spus Ponta."Am început procedura de sancţionare a doamnei Anastase, de excludere temporară de la lucrările Camerei Deputaţilor, după ce votul legal pentru ca domnul Valer Dorneanu să devină judecător al CCR a fost blocat prin voinţa abuzivă şi ilegală a unui preşedinte de Cameră - gest fără precedent", susţine liderul social democraţilor.

Sursa: cotidianul.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii