Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:27 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prognoza meteo Cum va fi vremea în următoarele două zile

ro

18 Sep, 2011 23:07 1824 Marime text

romania-1809-color.jpgÎncepând de luni vremea se răceşte uşor, deşi valorile termice vor fi în continuare peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în cursul nopţii în vestul şi sud-vestul ţării, unde local vor fi averse şi descărcări electrice, anunţă Agenţia Naţională a Meteorologiei.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale în Banat şi la munte, unde vitezele vor depăşi 70-80 km/h şi izolat în restul zonelor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni, până spre 6-7 grade. Vor fi condiţii ca izolat să apară ceaţa.

Marţi, vremea va continua să se răcească uşor, mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, unde vor fi înnorări, local averse şi descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi la munte.

Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 29 de grade, iar cele minime între 9 şi 17 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane.

La Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, dar valorile termice vor scădea uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 12-14 grade.

Sursa: Mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii