Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:03 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presedintele si premierul s-au intors la Bucuresti

ro

21 Mar, 2009 00:40 500 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc s-au întors în ţară vineri seara, după ce au participat la lucrările Consiliului European de primăvară de la Bruxelles şi au avut, la Luxemburg, întâlniri cu oficiali ai Băncii Europene de Investiţii şi ai Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

La finalul lucrărilor Consiliului, preşedintele Traian Băsescu a arătat că România şi-a atins obiectivele, în contextul în care proiectul Nabucco a fost declarat proiect energetic prioritar, iar UE va finanţa şi realizarea interconexiunii dintre România şi Ungaria în ce priveşte transportul de gaze.

El a mai evidenţiat că una dintre concluziile importante adoptate cu ocazia lucrărilor Consiliului se referă la faptul că activitatea băncilor subsidiare din ţările UE nu va putea fi restricţionată de către băncile-mamă.

'Am fi dorit o formulare mult mai puternică, dar este un compromis la care s-a ajuns în discuţiile cu şefii de stat şi de guverne. Noi am fi dorit o precizare expresă ca băncilor-mamă să li se recomande să nu îşi repatrieze banii investiţi din pieţele care au investit în filialale lor', a precizat şeful statului.

El a adăugat că una dintre temele abordate a fost nevoia de supraveghere a agenţiilor de rating pentru a se constata dacă există conflicte de interese. Preşedintele a subliniat că Uniunea Europeană îşi menţine angajamentul de a susţine orice stat membru care are nevoie de sprijin financiar. El a arătat că în acest sens, s-a decis creşterea cu 25 miliarde de euro a fondului de ajutor la dispoziţia Comisiei Europene şi că Uniunea Europeană va contribui cu 75 miliarde de euro pentru mărirea capitalului de ajutor la dispoziţia FMI.

La rândul său, premierul Emil Boc a arătat că includerea în textul rezoluţiei finale a referirii la modul în care băncile-mamă trebuie să-şi continue linia de finanţare pentru filiale reprezintă un ''suport'' pentru discuţiile pe care România le va avea în continuare cu acestea, în vederea relansării creditului.

Emil Boc a precizat că, la Bruxelles, s-a discutat despre majorarea fondului de criză aflat la dispoziţia Fondului Monetar Internaţional, pentru a putea sprijini acele economii care au nevoie de o asemenea intervenţie financiară.

''Contribuţia Uniunii Europene va fi de 75 de milioane de euro, evident, urmând să fie corelate şi contribuţiile altor state din afara UE care fac parte din Fondul Monetar Internaţional'', a subliniat premierul.

Toate aceste măsuri economice ale UE - relansarea creditării, sprijinirea sectorului bancar, investiţiile şi pachetul de cinci miliarde de euro - au în vedere menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, a precizat el.

Șeful Executivului a menţionat că includerea şi menţinerea Moldovei în parteneriatul estic reprezintă un alt obiectiv realizat de România.
În cursul zilei de joi Traian Băsescu şi premierul Emil Boc au participat la lucrările summit-ului Partidului Popular European, în cadrul căruia s-a discutat despre programul anticriză, dar şi despre alegerile pentru Parlamentul European.

În dimineaţa zilei de joi, preşedintele a avut întâlniri la Luxemburg cu oficiali ai Băncii Europene de Investiţii, întrevedere în cadrul căreia a fost abordată chestiunea finanţării de către BEI a programelor de investiţii ale Ford şi Renault. Preşedintele şi vicepreşedinţii BEI au confirmat că pentru următorii ani României îi sunt destinaţi un miliard de euro anual, bani meniţi să se constituie în suma pe care Guvernul ar trebui să o pună la dispoziţie pentru tragerile de fonduri alocate de UE programelor structurale.

La rândul său, premierul Emil Boc a arătat că a dat împreună cu şeful statului acordul de principiu pentru majorarea capitalului social al BEI, ceea ce nu implică o contribuţie din partea României sau a altor state, ci constă într-o diminuare a rezervelor pe care banca le are dispoziţie, urmând ca sumele respective să fie trecute la capitolul investiţii.

Tot joi, preşedintele şi premierul au participat la Luxemburg la ceremonia de dezvelire a unei copii a statuii 'Arcaş odihnindu-se', a lui Ion Jalea, donată de România Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. La Bruxelles au fost prezenţi şi ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, şi ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, cei doi participând la întâlniri ale miniştrilor omologi din statele UE.

Sursă: AGERPRES

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii