mesta
4 - romnational
Acasa arrow Stiri calde arrow Presedintele Basescu s-a intalnit cu imparatul Japoniei (video)

Presedintele Basescu s-a intalnit cu imparatul Japoniei (video)

basescu_.jpg"Vizita oficială a debutat cu întrevederea cu Majestăţile Lor Imperiale, Împăratul Akihito şi Împărăteasa Michiko. Preşedintele Băsescu a mulţumit pentru invitaţia de a vizita Japonia, în contextul aniversării anul trecut a 50 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice. Domnia Sa a amintit, în acest sens, vizita Alteţelor Lor Imperiale, Prinţul şi Prinţesa Akishino în România, în 2009. Preşedintele a arătat o înaltă apreciere înţelegerii demonstrate de Majestăţile Lor Imperiale faţă de moştenirea culturală a popoarelor lumii, inclusiv faţă de valorile culturale şi spirituale româneşti, amintind în acest sens de finanţarea primită pentru restaurarea Mănăstirii Probota", relatează Preşedinţia.

Preşedintele s-a întâlnit, de asemenea, ci Yukio Hatoyama, prim-ministru al Japoniei, cu care a abordat aspecte privind relaţiile economice bilaterale, precum şi o serie de teme de pe agenda internaţională.

basescu-japonia-2-afp.jpg"Preşedintele Traian Băsescu a reconfirmat voinţa politică a României de a consolida cooperarea cu Japonia, atât pe baze bilaterale, cât şi în cadrul relaţiilor UE-Japonia. Au fost prezentate propuneri de cooperare în domenii în care cele două ţări dispun de expertiză şi potenţial. Şeful statului a transmis un mesaj privind dorinţa României de a aprofunda parteneneriatul cu Japonia printr-un program de acţiuni concrete, în domenii precum energie, infrastructură, agricultură, industrie alimentară şi turism", se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte agenda internaţională, cei doi interlocutori au evaluat stadiul reformei Consililui de Securitate al ONU, perspectivele viitorului Acord post Kyoto vizând schimbările climatice, precum şi aspecte referitoare la neproliferarea nucleară.

Premierului japonez a menţionat decizia Guvernului nipon de suspendare temporară a vizelor pentru cetăţenii români, ceea ce va potenţa relaţiile interumane şi va facilita relaţiile economice.

În convorbirile cu preşedinţii celor două Camere ale Dietei Japoneze, preşedintele Băsescu a mulţumit pentru calitatea şi consistenţa sprijinului oferit de Japonia în procesul de modernizare a ţării noastre, care ne-a permis să depăşim mai rapid perioada de tranziţie.

Preşedintele României a luat parte la Forumul economic româno-japonez, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii principalelor corporaţii japoneze.

În intervenţia sa, preşedintele Traian Băsescu a făcut o prezentare a situaţiei economice din ţara noastră, încurajând investitorii japonezi să exploreze oportunităţile oferite de România, şi din perspectiva statutului de stat membru al Uniunii Europene.

În cea de-a doua zi a vizitei, Preşedintele român urmează să îi primească pe reprezentanţii Federaţiei Patronatului Japonez - Keidanren şi se va întâlni cu membrii comunităţii române din Japonia.

Sursa: mediafax.ro



Comentarii (1)add comment

10pasi :

Cand iesim din criza? Afli doar de pe www.10pasi.ro - GRATUIT. Cere acum Planul De Iesire Din Criza de pe www.10pasi.ro/criza - E GRATUIT!
 
anunta abuz
voteaza impotriva
voteaza pentru

Voturi: +0
Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
micsoreaza | mareste

busy
 
socum
Stiri calde
De astazi

Concursul judeţean de matematică, Rural Math, a ajuns la cea de-a X-a ediție | Joi, 24 Mai 2012 | (17)

Primul concurs de teatru în limba engleză pentru copiii de 5-11 ani din judeţul Constanţa | Joi, 24 Mai 2012 | (14)

Decizii ale premierului Ponta
Un val de eliberări din funcții la autorități
| Joi, 24 Mai 2012 | (120)

Mediafax
Corina Martin - „Elena Udrea a fost un model de succes pentru multe femei, a promovat turismul”
| Joi, 24 Mai 2012 | (59)

A traversat prin loc nepermis
Pieton mort în accident, aproape de Valu lui Traian
| Joi, 24 Mai 2012 | (84)

Incredibil
Patru numere consecutive extrase la Loto 6 din 49
| Joi, 24 Mai 2012 | (109)

Află de la ce a pornit incendiul de lângă benzinărie | Joi, 24 Mai 2012 | (83)

CCR a decis
Guvernul nu le poate lua primăriilor înapoi banii daţi de Guvernul Ungureanu
| Joi, 24 Mai 2012 | (46)

Găzduit de Liceul George Călinescu, concursul Ovidianum a ajuns la cea de-a XIX-a ediție | Joi, 24 Mai 2012 | (46)

Palaz vrea ca locuitorii Constanţei să cumpere din pieţe produse ieftine | Joi, 24 Mai 2012 | (55)

Incendiu lângă o benzinărie, pe bulevardul Mamaia | Joi, 24 Mai 2012 | (119)

Se aşteaptă ordinul de numire
Dayan Fetislam, noul director al Inspectoratului de Stat în Construcţii
| Joi, 24 Mai 2012 | (120)

Află când îşi lansează candidatura primarul Florin Mitroi | Joi, 24 Mai 2012 | (84)

Trei automobile de lux, clonate, descoperite la Constanţa | Joi, 24 Mai 2012 | (169)

Sediul de campanie al lui Palaz a fost vandalizat | Joi, 24 Mai 2012 | (119)


Envirotech
arx nou
Sterk
 
OilDepol
Top articole »
pambu
romat
abcval
VELA IMPEX
 
Agigea Serv
Newsletter »

Aici va puteti abona la newsletterul
Ziua de Constanta



vrajitorul
anvelope de iarna
Anvelope de iarna
Publicitate
Antitepari
Ultimele articole adaugate:

TOMIS PLUS mare

Revista Presei ziare Ziare ePolitic.ro

Site-ul www.ziuaconstanta.ro este optimizat pentru browser-ele Internet Explorer, Mozilla Firefox si Google Chrome, cu rezolutia minima de vizualizare de 1024x768 pixeli.
Pentru probleme legate de functionalitatea site-ului va rugam sa semnalati webmasterul: webmaster@ziuact.ro

© 2012 ZIUA de Constanta, toate drepturile rezervate.