Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Palaz a obţinut anularea hotărârii CJC privind reorganizarea muzeelor

ro

23 Feb, 2011 21:29 876 Marime text

Tribunalul Constanța a anulat, ieri, Hotărârea 190 privind reorganizarea prin absorbție a muzeelor, aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a organigramei și statului de funcții ale noii entități, adoptate de Consiliul Județean Constanța în ședința din 15.07.2010.

"În luna august 2010, ne-am adresat Secției de Contencios-Administrativ a Tribunalului Constanța, solicitând anularea acestei hotărâri, care ar fi trebuit să aibă avizul prealabil al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiior și care, pe lângă acest aspect, a încălcat și alte acte normative în vigoare. Este regretabil că Nicușor Constantinescu promovează în grabă astfel de hotărâri, fără a analiza cu atenție legislația, care, puse în aplicare, ar fi afectat dramatic instituții de cultură de referință ale Constanței, depozitare ale unor bogate colecții de viață materială și spirtuală." a precizat prefectul Claudiu-Iorga Palaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii