Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:11 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 6500 de şoferi prinşi ieri depăşind viteza legală

ro

29 Aug, 2010 20:53 1044 Marime text

Peste 1.500 de poliţişti, 1013 de la rutieră şi 502 de ordine publică, au acţionat sâmbătă, la nivel naţional, pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor. Pentru monitorizarea traficului au fost folosite peste 480 de radare, multe dintre acestea fiind amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă. În anul 2009, în aceeaşi zi din săptămână şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări, 13 accidente grave, în urma cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 au fost grav rănite.Ieri, au fost înregistrate între orele amintite doar cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane. Nicio persoană nu a decedat.Deşi, prin prezenţa activă în stradă, poliţiştii rutieri au prevenit pierderea vreunei vieţi ca urmare a vitezei excesive, iar acţiunea a fost intens mediatizată, au fost depistaţi 6.572 de conducători auto care au depăşit viteza legală de deplasare, dar şi 51 de conducători auto care s-au urcat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan. Au fost reţinute 209 permise de conducere, 159 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv şi 50 pentru alcool la volan. De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat 79 de infracţiuni, dintre care 72 la regimul rutier şi 6 de altă natură.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii