Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:17 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MEGASTORY Hotel cu turle. Cum concurează călugărul Teodosie nişa turismului

ro

07 Aug, 2011 06:58 3011 Marime text

deschidere_ips_teodosie__29.jpgHotel cu turle. Asta si-a facut Macedon Petrescu, zis Teodosie. O minune pe care doar Dumnezeu o poate explica.La inaugurarea templului cu jacuzzi şi spa a fost comandată şampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului

Cum a ajuns un călugăr care a jurat smerenie să-şi ridice templul în curtea părintească şi să concureze nişa turismului, iată o minune pe care doar bunul Dumnezeu o poate explica.

Povestea a început în urmă cu 12 ani, când Preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a moştenit de la părinţii săi aproape un hectar de teren în Dorna Arini, judeţul Suceava. Cum călugării şi înalţii ierarhi au depus aşa-numitul jurământ de sărăcie şi nu au voie să deţină averi personale, Teodosie a donat terenul bisericii şi a decis să construiască pe el o mănăstire. Lăcaşul a înghiţit şi terenurile din jur, ajungând să măsoare 20 de hectare.

Apoi a fost ridicat aici, în timp record, un hotel de lux. Când totul a fost gata, o enigmatică stareţă, care nu mai e de găsit, i-a cedat lui Teodosie hotelul, două case şi 19 hectare de teren, după care a dispărut. Aşa au rămas măicuţele cu biserica, chiliile şi clopotniţa, iar Petrescu, alias Teodosie, cu singurul imobil profitabil, hotelul.

Valoarea investiţiei sare de patru milioane de euro.Imobilul care adăposteşte chiliile are cinci etaje, construite în stil cabană. În mijlocul curţii tronează o fântână arteziană. Lipsa de gust a constructorului reiese şi din asocierea materialelor folosite: lemn, piatra, marmură şi ferestre de termopan. În apartamentele hotelului sunt amenajatae duşuri cu hidromasaj, ce fac viaţa monahală mult mai relaxantă.

Probleme au fost şi la montarea gardului mănăstirii.Acoperişul, înalt de 50 de metri, montat deasupra porţii, n-a putut fi fixat decât cu ajutorul unui elicopter. Portretele înalţilor prelaţi, Teoctist, Pimen şi, evident, Teodosie, sunt pictate în mărime naturală. La inaugurarea templului cu jacuzzi şi spa a fost comandată şampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului.O blasfemie!, ar spune, închinându-se, orice credincios de rând.

Cu ce bani s-au făcut investiţiile de la Dorna Arini ne-a spus cel care a supravegheat lucrările, fostul protopop Marius Mustaţă: "Banii au plecat din Arhiepiscopia Tomisului. Sume foarte mari de bani, materiale, muncitori... Donaţii care se primeau al Arhiepiscopia Tomisului luau drumul Sucevei, în speţă ajungeau la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Printr-o plângere am sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie. La acea vreme, Arhiepiscopia Tomisului avea o datorie la stat de 500 de mii de euro".

Citeste mai mult pe http://www.realitatea.net/megastory-hotel-cu-turle-cum-concureaza-un-calugar-nisa-turismului-video_859580.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • zgandarila 07 Aug, 2011 19:24 La Vatra Dornei sunt ingropati intr-un enorm kitsch banii sarmanului Lucian arhiepiscopul adunati intre 1991 si 2001. A venit aici molia asta cu barba si glas de tap si a mancat banii preotilor. Amaratii de la arhiepiscopie nu isi iau salariile si pe el il doare in toiag. Aloooo! Preafericite! ce trebuie sa faca amaratii si jecmanitii de preoti din constanta ca sa te trezesti? Ia de pe capul lor termita asta nenorocita ca a ajuns cutitul la os.