Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medgidia şi Silistra vor demara proiecte comune de eficienţă energetică

ro

13 Jan, 2011 18:24 784 Marime text

În perioada 12-14 ianuarie, la Medgidia se află în vizită de lucru o delegaţie din Silistra, Bulgaria. Delagaţia a sosit la Medgidia pentru a discuta despre proiectele transfrontaliere derulate de cele două localităţi, dar şi pentru a semna un protocol de colaborare între primăriile Silistra şi Medgidia şi demararea unui proiect comun.

În prima zi a vizitei, la Primăria Medgidia a avut loc o întâlnire a oaspeţilor cu primarul Medgidiei, Marian Iordache, şi cu o parte din angajaţii instituţiei, în vederea prezentării celor două localităţi precum şi a proiectelor de interes. După întâlnirea de la Primărie, oaspeţii au fost conduşi într-o vizită la Spitalul Municipal Medgidia. Cea de-a doua zi a fost mai plină pentru oaspeţii bulgari. Dimineaţa au avut în program o vizită la Uzina Lafarge Medgidia unde, directorul, Edmund Piess, le-a vorbit despre fabrică şi i-a însoţit într-o vizită la silozul dom şi la incineratorul de deşeuri. Discuţiile privind energia au continuat astăzi, când oaspeţii au luat parte, în sala de şedinţe a Primăriei, la o întâlnire cu reprezentanţii din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Medgidia, conducerea Primăriei, şi reprezentanţi ai S.C. Apolo Ecoterm. În cadrul întâlnirii de astrăzi au fost abordate trei teme, şi anume: reducerea consumului energetic pentru clădiri publice, iluminat public şi asigurarea de utilităţi publice ( apă, canalizare), creşterea randamentului termic al clădirilor şi reabilitarea termică a imobilelor publice, precum şi producerea energiei din surse regenerabile (biogaz, energie eoliană, fotovoltaică ş.a.).

De asemenea, se vor purta discuţii privind participarea la evenimente internaţionale culturale şi artistice din Medgidia şi Silistra în vederea reprezentării celor două localităţi prin solişti, ansambluri, elevi. Totodată, se vor realiza schimburi de experienţă între angajaţii celor două primării. Programul bulgarilor a continuat cu vizitarea unei şcoli generale, încheindu-se cu cina şi cu un spectacol folclorit oferit de solişti din Medgidia.

Mâine, delagaţia bulgară se va întoarce acasă, dar nu înainte de a semna un protocol de colaborare între cele două localităţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii