Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi elevi, injunghiati de un coleg in apropierea unui liceu din Timisoara

ro

10 May, 2010 16:51 1069 Marime text

Doi elevi au fost înjunghiaţi, azi, în apropierea unui liceu din Timişoara, în urma unei altercaţii. Din primele informaţii se pare că autorul agresiunii este un coleg al celor doi liceeni.

Incidentul s-a produs într-un parc din faţa Liceului Auto. Cei doi elevi de clasa a XI-a s-au luat la ceartă din motive necunoscute. La un moment dat, un al treilea elev a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei doi în zona coapselor.

Martorii incidentului au chemat Salvarea, la faţa locului fiind trimise două ambulanţe. Potrivit directorului medical de la Ambulanţa Timiş, Carmen Behelean, starea celor doi elevi răniţi este stabilă.Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean din Timiş, unde li se acordă îngrijiri medicale.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest incident. Aceştia urmează să afle şi dacă elevii ar fi trebuit să fie la cursuri în momentul în care s-a produs altercaţia.

Sursa:antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii