Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:20 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatii au adoptat Legea educatiei, Senatul este camera decizionala

ro

20 May, 2010 12:27 1335 Marime text

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, Legea educaţiei, proiectul întrunind 181 voturi favorabile şi 95 voturi "împotrivă", ale reprezentanţilor PSD şi PNL, care au susţinut că această lege sacrifică identitatea naţională.

Înaintea votului, vice-liderul deputaţilor PNL, EugenNicolăescu a precizat poziţia liberalilor faţă de Legea educaţiei care are la bază proiectul Guvernului. "Îmi exprim totala nemulţumire că amendamentele respinse nu au fost luate în considerare. GrupulPNL va vota împotriva proiectului de lege", a anunţat deputatul PNL.

Şi deputatul PSD Adrian Solomon a arătat că social-democraţii vor vota împotriva acestei legi. "Considerăm că e o lege profund nedreaptă, antinaţională, care nu face decât să bulverseze ce era bun în sistemul de educaţie, punând în antiteză instituţii care ar trebui să colaboreze. Se fac nedreptăţi în sistemul învăţământului universitar, acolo unde se pare că elementul deciziei politice şi guvernamentale în autonomia universitară va fi primordial, iar nu decizia de bază a Senatului universităţii", a comentat Solomon.

El a adăugat că se trădează "sentimentele şi idealurile naţiunii române, prin acest troc politic făcut de PDL acceptându-se pretenţiile colegilor de la UDMR". "Nu este normală cedarea PDL de a se preda până şi istoria românilor şi geografia în limba maghiară", a mai punctat deputatul PSD.

În final, deputaţii au votat proiectul Legii educaţiei prin ridicare de mână, iar preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, a anunţat că 181 s-au exprimat "pentru" şi95 "împotrivă". De asemenea, deputaţii au respins prin vot proiectul educaţiei elaborat de PSD şi pe cel elaborat de PNL.

Legea educaţiei va intra în dezbaterea Senatului, care este for decizional în acest caz.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii