Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:02 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CALISIS-seminarii regionale de formare continuă

ro

03 Dec, 2010 12:47 576 Marime text

În perioada 15 - 29 noiembrie 2010 s-a desfăşurat la Constanţa, Galaţi, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Craiova şi Bucureşti proiectul „Asigurarea calităţii în sistemul de formare profesională continuă din România - CALISIS", iniţiat de Consiliul Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor (CNCFPA) şi finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

„Implementarea sistemului de management al calităţii în formarea profesională continuă din România este o necesitate, pentru că avem nevoie de o pregătire adecvată a forţei de muncă dacă vrem să creştem competitivitatea economică. Un management de calitate ne obligă să respectăm anumiţi paşi şi să îmbunătăţim continuu procesul de formare", a declarat Doru Scripcaru, preşedintele Asociaţiei patronale UGIR, în cadrul seminarului desfăşurat la Iaşi. De aceeaşi părere este şi preşedinta Comisiei de Autorizare judeţene Constanţa, Laura Constandin. În cadrul seminarului organizat la Constanţa şi-a exprimat convingerea că „Implementarea unui sistem de management al calităţii, similar celui lansat în cadrul proiectului CALISIS, ar putea fi posibilă şi în România în următorii 3-5 ani, dacă se va promova o legislaţie adecvată".

Prin obiectivele sale proiectul CALISIS vine în întâmpinarea acestei decizii şi propune dezvoltarea unui sistem de asigurare a calităţii în formarea profesională continuă compatibil cu Cadrul European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în educaţie şi formare profesională, precum şi formarea de specialişti care să implementeze acest sistem. Punerea gratuită la dispoziţia celor interesaţi a procedurilor şi instrumentelor de asigurare a calităţii constituie însă principalul avantaj al sistemului de management al calităţii promovat prin proiectul CALISIS.

Participanţii la cele opt conferinţe regionale şi-au exprimat nu numai opiniile legate de sistemul naţional de educaţie şi formare profesională, ci şi interesul de a participa la seminariile regionale de formare programate să se desfăşoare anul viitor, în cadrul proiectului CALISIS.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii