Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basescu va vorbi cu sindicalistii si pensionarii, dupa ce va discuta cu Guvernul

ro

14 May, 2010 12:33 774 Marime text

Preşedintele Traian Băsescu a declarat aseară că după ce va discuta, miercurea viitoare, cu Guvernul, pentru a avea tot ansamblul de măsuri economice care vor fi luate, va sta la dispoziţia pensionarilor şi sindicaliştilor pentru a le putea da explicaţii în cunoştinţă de cauză.

Preşedintele Băsescu a subliniat că măsurile stipulate de Guvern în scrisoarea de intenţie cu FMI şi care vizează reducerea cheltuielilor bugetare nu sunt suficiente, dacă nu vor fi însoţite de câteva soluţii de susţinere a economiei. "Ele vor trebui gândite, sper ca miercuri, într-o discuţie cu Guvernul să văd cum arată tot programul, pentru că nu ne putem limita strict la aceste măsuri, ele sunt insuficiente, iar după ce voi avea miercuri discuţia cu Guvernul voi sta şi la dispoziţia reprezentanţilor pensionarilor şi la dispoziţia sindicatelor care aparţin reprezentanţilor celor care lucrează în sistemul bugetar pentru a le putea da explicaţii în cunoştinţă de cauză. Cred că fără a avea tot ansamblul de măsuri ar fi prematur să angajez discuţii cu oricare dintre aceste categorii", a precizat şeful statului.

Băsescu a spus că nu ştie încă cum va face Guvernul reducerile personalului din sistemul bugetar, cum va verifica pensiile de invaliditate sau cum va face verificarea celor 200 de ajutoare sociale care se acordă sub diverse forme, astfel că până miercuri îi este greu să poată discuta competent cu oricare din categoriile vizate de măsurile convenite cu FMI.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii