Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:08 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

ro

18 Mar, 2024 12:18 546 Marime text
foto: Agerpres.ro.
Coaliţia de guvernare decide astăzi candidatul la Primăria Capitalei! 

În acest moment principala opţiune de candidat comun PSD-PNL este  medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, potrvit unor surse politice.

Şedinţa coaliţiei începe, luni, la ora 15.30 şi discută lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare dar şi candidaţii la Primăria Capitalei şi primăriile de sector. 

În privinţa candidatului la Primăria Capitalei, se conturează un candidat comun susţinut de ambele partide, independent, numele medicului Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar, fiind vehiculat ca variantă cu cele mai mari şanse. 

Facem precizarea că nașul de nuntă al lui Cătălin Cîrstoiu, este fostul președinte al României Traian Băsescu, care l-a decorat pe Cîrstoiu cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler în 2010. 


UPDATE 1

Liderul PNL a fost întrebat dacă medicul Cătălin Cârstoiu este un candidat compatibil cu electoratul ambelor partide, PSD şi PNL sau voturile se vor duce spre Nicuşor Dan.

”Acum, ştiţi cum este, ne găsim în perioada de pre-campanie. Fiecare speră să aibă o tracţiune la electorat. Noi ne punem toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vom anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată”, a arătat Ciucă, scrie news.ro. 


UPDATE 2 

”Am discutat despre faptul că avem nevoie de un candidat comun, de o susţinere comună, pe un proiect comun”, a mai spus Ciucă.

”Avem nevoie de o persoană care, de-a lungul activităţii profesionale, să fi avut o experienţă administrativă, o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă şi din echipa respectivă să facă parte oameni care ştiu ce presupune proiectul pentru patru ani al Primăriei Capitalei. Sigur, nu se vor rezolva aceste probleme în patru ani, dar este nevoie ca această echipă să vină cu un plan credibil şi să înceapă să producă aceste noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă”, a mai arătat Ciucă.





Citește și:

Cristian Popescu – Piedone a anunțat că va deschide lista de candidaţi PUSL pentru alegerile europarlamentare

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii