Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:07 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BAC-ul se va desfasura in toate centrele de evaluare

ro

29 May, 2010 14:44 888 Marime text

Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă este ultima din cadrul probelor orale ale examenului de bacalaureat şi se desfăşoară în intervalul 31 mai - 4 iunie , în toate cele 51 de centre de evaluare din judeţul Constanţa (45 de unităţi de învăţământ din mediul urban şi 6 unităţi din mediul rural), începând cu ora 12.00.

Pentru susţinerea examenului de bacalaureat s-au înscris 7.954 elevi, dintre care 224 şi-au echivalat rezultatele obţinute la examenele cu recunoaştere internaţională (TOEFL, IELTS - Limba engleză, DELF, DALF - Limba franceză). Tot în această perioadă vor susţine proba C şi cei 95 de elevi înscrişi în sesiunea specială.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu, se stabileşte de către cei doi examinatori, după susţinerea de către candidat a tuturor tipurilor de probe: probă scrisă, cu durata de 90 minute, probă orală, cu durata de 10-15 minute şi proba de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute;

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată în liceu sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum si Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, astfel încât să permită stabilirea, pentru fiecare candidat, a nivelului corespunzător Calendarului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Rezultatul evaluării competenţei lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii