Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:30 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acte nereale la Vama Constanţa Sud

ro

04 Feb, 2011 20:43 1081 Marime text

Un cetăţean chinez, administratorul unei firme bucureştene, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Constanţa Sud au descoperit că acesta a încălcat prevederile Codului Vamal.

 „În urma analizelor de risc, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi vameşi din cadrul PTF Constanţa Sud au realizat un control fizic amănunţit asupra unui container sosit din China pentru o firmă din Bucureşti, încărcat cu bunuri diverse“, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. Astfel, verificările au scos la iveală bunuri ce fuseseră declarate ca încadrându-se la altă categorie decât cea reală, profitându-se astfel de diferenţele de tarif. „Cele 6.492 kg de pastă şi pigmenţi au fost reţinute în vederea confiscării şi predate pe bază de proces verbal unui comisionar vamal, valoarea fiind estimată la 15.000 de lei“, au mai adăugat autorităţile. În prezent, administratorul firmei importatoare este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „folosire de acte nereale la autoritatea vamală“, prevăzută şi sancţionată de Legea 86/2006 privind Codul Vamal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii