Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

6.000 de masini bulgaresti, cautate in Romania

ro

23 Jun, 2010 18:22 1013 Marime text

Poliţiştii bulgari vor căuta în România 6.000 de maşini bulgăreşti „radiate" în ţara vecină, dar care circulă pe drumurile de la noi. Acţiunea, organizată cu sprijinul poliţiştilor români, se preconizează a avea loc la începutul lunii iulie şi va fi de mare amploare, după cum susţin surse din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere. Potrivit acestora, practic, acţiunea se va desfăşura pentru început în sudul României şi va continua în Bulgaria. Concret, poliţiştii bulgari vor veni cu o bază de date în care au introdus 6.000 de maşini bulgăreşti radiate (scoase din circulaţie), pentru neplata la zi a impozitelor. Şoferii care vor fi despistaţi cu astfel de autoturisme vor rămâne fără certificatele şi fără plăcuţele de înmatriculare ale maşinilor. Poliţiştii vor mai verifica valabilitatea „cărţii verzi" şi inspecţia tehnică periodică (ITP).

Planul concret al acţiunii nu a fost însă „bătut în cuie", detaliile acestuia urmând să fie dezbătute, mâine, la o întâlnire la care vor participa poliţişti din ambele ţări.

Sursa: evz.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii