Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:17 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la IPJ Constanța, în legătură cu accidentul în care un tânăr din Blaj a murit - venise să petreacă în Costinești

ro

13 May, 2024 13:48 801 Marime text
Sursa foto: Pixabay

La aproape un an de la tragicul eveniment rutier petrecut pe DN 39, în care un tânăr din Blaj și-a pierdut viața, părinții acestuia încă așteaptă ca autoritățile să facă lumină în acest caz și să înainteze dosarul în instanță.

Conform informațiilor noastre, pe 3 august 2023, în jurul orei 05:00, tânărul, venit să petreacă alături de un grup de prieteni în Costinești, și-a pierdut viața lovit de mașini, pe partea carosabilă a drumului național 39, pe sensul Tuzla-Mangalia.

În această speță, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a făcut următoarea precizare:

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, cu privire la accidentul rutier mortal produs pe D.N.39, la data de 3 august 2023, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

Cercetările se desfășoară sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Imediat după producerea evenimentului, au fost desfășurate activități ce au avut ca prioritate identificarea conducătorului auto care a părăsit locul accidentului, sens în care au fost administrate înregistrări video, audierea unor martori și o expertiză judiciară genetică.

Ulterior, au fost administrate probe menite să lămurească traseul victimei după despărțirea de grupul de prieteni, sens în care au fost audiați martori (inclusiv cei la care ulterior s-a făcut referire în cererile depuse de avocatul victimei) și ridicate înregistrări video, inclusiv din zona producerii accidentului rutier.

Despre stadiul cercetărilor, avocatul persoanei vătămate a luat cunoștință, în urma consultării dosarului, totodată, fiindu-i puse la dispoziție fotocopii ale înscrisurilor solicitate din conținutul materialul probator.

Cercetările au fost efectuate într-un ritm susținut, urmând a se obține raportul medico-legal de necropsie, menit să lămurească natura leziunilor și cauza decesului.


Citește și:
Accident rutier la intersecția către Costinești. Un pieton a murit
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii