Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:52 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vor demara lucrările de canalizare la Cuza Vodă

ro

30 Sep, 2011 01:49 1746 Marime text
Cuza_Voda_Eugen_Dumitru_04.jpgSăptămâna trecută, Primăria Cuza Vodă a trecut prin „focurile" tragerii la sorţi pentru acordarea avansului de 50% pentru proiectul prin Măsura 322 din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală.

„Dacă banii vor veni în aproximativ două săptămâni, la începutul lunii octombrie vom putea demara lucrările. Până la 31 decembrie, lucrarea de canalizare trebuie să se termine, însă termenul este până în iunie 2012", spune primarul Eugen Dumitru. De precizat că avansul pentru Măsura 322 reprezintă 32 de miliarde de lei vechi, din lucrare rămânând aproximativ 40% de efectuat. Pe lângă realizarea sistemului de canalizare se va realiza şi o staţie de epurare.

Despre lucrările la grădiniţa nouă din localitate, care nu a fost dată în folosinţă la începutul anului şcolar pentru că mai erau de efectuat unor lucrări, Primăria având de făcut şi câteva plăţi către constructor, primarul spune că zilele acestea se va monta şi o fosă septică ce se va achiziţiona din banii de la bugetul local şi se vor face racordurile la apă şi canalizare. „Am mai avea nevoie de şapte miliarde pentru terminarea lucrărilor la grădiniţă, bani care trebuie daţi constructorului", spune primarul. Ca un om gospodar, primarul a cumpărat deja lemnele de iarnă necesare celor trei clădiri cu funcţiuni educative. În funcţie de disponibilităţile băneşti, în săptămânile următoare se va cumpăra şi restul de material lemnos şi cărbunii pentru încălzirea unităţilor de învăţământ în sezonul rece.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii