Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:51 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vama Veche ar putea avea patru turnuri de belvedere

ro

24 Jun, 2011 00:35 2234 Marime text
Limanu_primar_Iustin_Urdea_06.jpgAdministraţia locală a comunei Limanu se pregăteşte să contacteze un credit bancar pentru asfaltarea străzilor din localităţile 2 Mai şi Limanu.

„Vrem să asfaltăm chiar şi pe cont propriu străzile din 2 Mai. Intenţionăm să facem împrumut la bancă. Asfaltarea străzilor principale din 2 Mai şi Limanu ar însemna o sumă totală de aproximativ 15 milioane de lei", ne-a declarat primarul comunei Limanu, Nicolae Iustin Urdea.

Operaţiunea de asfaltare a străzilor va aduce un plus de confort locuitorilor comunei Limanu, fiind de altfel următorul pas de realizat având în vedere faptul că execuţia sistemului de canalizare va fi definitivată în luna octombrie a acestui an. În plus, primarul Nicolae Urdea intenţionează să pună pavele de-a lungul străzilor principale din 2 Mai şi Vama Veche.

Un proiect prioritar pentru autoritatea locală din Limanu şi important pentru comunitatea locală este şi cel privind sistematizarea localităţii VamaVeche. Primarul Urdea i-a prezentat ministrului Elena Udrea acest proiect de investiţii, care prevede modernizarea şi înfrumuseţarea zonei centrale a localităţii, de la strada Ion Creangă, până în zona Club A. „Zona va include spaţii verzi, pavele, poduri, baruri specifice. Va fi o zonă rurală stilizată", ne-a declarat primarul Urdea.

Elementul de noutate va fi constituit de o notă arhitecturală ce va deveni emblematică pentru localitate dacă proiectul va fi concretizat. Este vorba despre patru turnuri ce vor fi amplasate la intersecţia străzilor principale cu plaja. „Vor fi patru turnuri cu belvedere, ce vor permite turiştilor să surprindă panorama întregii staţiuni", ne-a declarat primarul Urdea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii