Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:01 03 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parcările nu mai sunt obligatorii pentru micile afaceri din mediul rural

ro

18 Mar, 2011 01:40 1586 Marime text
Proiectele pentru mici afaceri în mediul rural nu vor mai avea obligativitatea de a asigura spaţii de garare pentru utilaje

Începând cu următoarea sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor", care va avea loc în perioada 2 - 31 mai 2011, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va elimina obligativitatea existenţei sau amenajării, prin proiect, a spaţiilor de garare a utilajelor sau mijloacelor de transport specializate. Această facilitate se adresează beneficiarilor care depun proiecte ce prevăd achiziţia de astfel de mijloace. Obligativitatea se referea la construirea a cel puţin unei platforme betonate care să asigure gararea acestor utilaje sau mijloace de transport, iar proiectele care nu aveau prevăzută această facilitate erau declarate neeligibile. Această obligativitate a fost eliminată în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor, din care a reieşit faptul că betonul se poate constitui într-un factor poluant suplimentar. S-a ajuns, aşadar, la concluzia că renuţarea la această obligaţie ar putea asigura o mai mare flexibilitate în implementarea proiectului, atât din punct de vedere financiar, cât şi al protecţiei mediului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii