Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi programul complet al Ligii a II-a FC Farul şi FC Viitorul se vor întâlni în etapa a doua

ro

05 Aug, 2011 00:00 1597 Marime text
derby.jpgIeri, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, a avut loc tragerea la sorţi a programului meciurilor din eşalonul secund.

În prima etapă a sezonului 2011-2012, FC Viitorul şi Callatis Mangalia vor evolua pe teren propriu în compania formaţiilor Dunărea Galaţi şi Delta Tulcea. Celelalte două echipe constănţene prezente în Liga a II-a, FC Farul şi Săgeata Năvodari, vor debuta în noua ediţie de campionat cu un meci în deplasare. Săgeata va juca pe terenul celor de la CS Otopeni, în timp ce Farul va evolua în Moldova, în compania nou-promovatei FCM Bacău. Primul derby local al sezonului este programat chiar în runda a doua, când FC Farul va primi vizita celor de la FC Viitorul. „Jucăm cu o nou-promovată, apoi un derby şi apoi la Otopeni şi la Giurgiu, cu Astra II, echipe pe care le cunosc. Sunt meciuri normale şi trebuie să câştigăm cel puţin trei dintre ele. Este foarte bine că debutăm pe propriul teren cu Viitorul, pentru că jucătorii sunt mult mai concentraţi la meciurile astea. Sper să debutăm cu o victorie la Bacău, cu toate că o să fie un meci greu", a declarat antrenorul Farului, Marian Pană, care a renunţat, după amicalul cu Săgeata Năvodari,la mai mulţi jucători. Astfel, s-a renunţat la Bolboceanu, Negruţ, Marian Tanasă, Moldovan, Epure şi Ştefan Sandu, în timp ce portarul Florin Dobre şi-a reziliat contractul de comun acord cu gruparea de pe litoral. Sescioreanu şi Bubuleandră vor evolua la juniori, iar Radu Oprea nu s-a mai prezentat la echipă. Sâmbătă, de la ora 11.00, FC Farul va juca un nou meci amical, cu echipa din Liga a III-a, CS Eforie.

 

Programul complet

Etapa I (20 august 2011)

FC Botoşani - CF Brăila
Astra Giurgiu - Victoria Brăneşti
CS Otopeni - Săgeata Năvodari
Viitorul Constanţa - Dunărea Galaţi
FCM Bacău - Farul
CSMS Iaşi - Dinamo II
Callatis - Delta Tulcea
FC Snagov - Gloria Buzău

Etapa a II-a

Victoria Brăneşti - FC Botoşani
Săgeata Năvodari - Astra Giurgiu
Dunărea Galaţi - CS Otopeni


Farul - Viitorul Constanţa
Dinamo II - FCM Bacău
Delta Tulcea - CSMS Iaşi
Gloria Buzău - Callatis
CF Brăila - FC Snagov

Etapa a III-a

Victoria Brăneşti - CF Brăila
FC Botoşani - Săgeata Năvodari
Astra Giurgiu - Dunărea Galaţi
CS Otopeni - Farul
Viitorul Constanţa - Dinamo II
FCM Bacău - Delta Tulcea
CSMS Iaşi - Gloria Buzău
Callatis - FC Snagov

Etapa a IV-a

Săgeata Năvodari - Victoria Brăneşti
Dunărea Galaţi - FC Botoşani
Farul - Astra Giurgiu
Dinamo II - CS Otopeni
Delta Tulcea - Viitorul Constanţa
Gloria Buzău - FCM Bacău
FC Snagov - CSMS Iaşi
CF Brăila - Callatis

Etapa a V-a

Săgeata Năvodari - CF Brăila
Victoria Brăneşti - Dunărea Galaţi
FC Botoşani - Farul
Astra Giurgiu - Dinamo II
CS Otopeni - Delta Tulcea
Viitorul Constanţa - Gloria Buzău
FCM Bacău - FC Snagov
CSMS Iaşi - Callatis

Etapa a VI-a

Dunărea Galaţi - Săgeata Năvodari
Farul - Victoria Brăneşti
Dinamo II - FC Botoşani
Delta Tulcea - Astra Giurgiu
Gloria Buzău - CS Otopeni
FC Snagov - Viitorul Constanţa
Callatis - FCM Bacău
CF Brăila - CSMS Iaşi

Etapa a VII-a

Dunărea Galaţi - CF Brăila
Săgeata Năvodari - Farul
Victoria Brăneşti - Dinamo II
FC Botoşani - Delta Tulcea
Astra Giurgiu - Gloria Buzău
CS Otopeni - FC Snagov
Viitorul Constanţa - Callatis
FCM Bacău - CSMS Iaşi

Etapa a VIII-a

Farul - Dunărea Galaţi
Dinamo II - Săgeata Năvodari
Delta Tulcea - Victoria Brăneşti
Gloria Buzău - FC Botoşani
FC Snagov - Astra Giurgiu
Callatis - CS Otopeni
CSMS Iaşi - Viitorul Constanţa
CF Brăila - FCM Bacău

Etapa a IX-a

CF Brăila - Farul
Dunărea Galaţi - Dinamo II
Săgeata Năvodari - Delta Tulcea
Victoria Brăneşti - Gloria Buzău
FC Botoşani - FC Snagov
Astra Giurgiu - Callatis
CS Otopeni - CSMS Iaşi
Viitorul Constanţa - FCM Bacău

Etapa a X-a


Dinamo II - Farul
Delta Tulcea - Dunărea Galaţi
Gloria Buzău - Săgeata Năvodari
FC Snagov - Victoria Brăneşti
Callatis - FC Botoşani
CSMS Iaşi - Astra Giurgiu
FCM Bacău - CS Otopeni
Viitorul Constanţa - CF Brăila

Etapa a XI-a

CF Brăila - Dinamo II
Farul - Delta Tulcea
Dunărea Galaţi - Gloria Buzău
Săgeata Năvodari - FC Snagov
Victoria Brăneşti - Callatis
FC Botoşani - CSMS Iaşi
Astra Giurgiu - FCM Bacău
CS Otopeni - Viitorul Constanţa

Etapa a XII-a

Delta Tulcea - Dinamo II
Gloria Buzău - Farul
FC Snagov - Dunărea Galaţi
Callatis - Săgeata Năvodari
CSMS Iaşi - Victoria Brăneşti
FCM Bacău - FC Botoşani
Viitorul Constanţa - Astra Giurgiu
CS Otopeni - CF Brăila

Etapa a XIII-a


CF Brăila - Delta Tulcea
Dinamo II - Gloria Buzău
Farul - FC Snagov
Dunărea Galaţi - Callatis
Săgeata Năvodari - CSMS Iaşi
Victoria Brăneşti - FCM Bacău
FC Botoşani - Viitorul Constanţa
Astra Giurgiu - CS Otopeni

Etapa a XIV-a


Gloria Buzău - Delta Tulcea
FC Snagov - Dinamo II
Callatis - Farul
CSMS Iaşi - Dunărea Galaţi
FCM Bacău - Săgeata Năvodari
Viitorul Constanţa - Victoria Brăneşti
CS Otopeni - FC Botoşani
Astra Giurgiu - CF Brăila

Etapa a XV-a


CF Brăila - Gloria Buzău
Delta Tulcea - FC Snagov
Dinamo II - Callatis
Farul - CSMS Iaşi
Dunărea Galaţi - FCM Bacău
Săgeata Năvodari - Viitorul Constanţa
Victoria Brăneşti - CS Otopeni
FC Botoşani - Astra Giurgiu

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii