Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:22 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suporterii cer legalizarea tortelor si fumigenelor pe stadioane

ro

05 Feb, 2009 01:14 675 Marime text
Peste 30 de ligi, asociaţii sau alte entităţi formate din suporteri ale echipelor româneşti, printre care şi Peluza Sud Constanţa, au iniţiat o campanie prin care solicită insituţiilor statului acceptarea dreptului de folosire a materialelor pirotehnice pe stadioane, eliminarea abuzurilor şi limitarea puterii personalului cu atribuţii legate de menţinerea ordinii. Iniţiatorii campaniei denumite „Drepturile suporterilor", mai multe ligi şi asociaţii ale suporterilor şi galerii/peluze ale echipelor din toate eşaloanele fotbalului românesc au anunţat că motivul declanşării acestui demers este faptul că „drepturile suporterilor din România au fost limitate şi batjocorite constant în ultimii ani". Prima acţiune din această campanie va fi dedicată tentativei de legalizare a folosirii torţelor şi fumigenelor pe stadioanele din România, interzise prin legile în vigoare. Fanii susţin că obiectele pirotehnice din clasa I, precum torţele sau fumigenele, cu masa maximă de amestec pirotehnic cel mult egală cu trei grame, pot fi comercializate şi utilizate pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, deşi este certificat printr-un cadru legal că aceste obiecte pirotehnice nu sunt periculoase, ele sunt interzise, iar persoanele ce le folosesc pe stadioane sunt amendate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii