Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:46 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Legea lui Dragomir intra in vigoare

ro

09 Feb, 2008 00:00 2350 Marime text
1202504388.jpg

Potrivit Legii nr.4, pana la data de 7 martie, toate stadioanele si salile unde se organizeaza evenimente sportive vor trebui sa fie prevazute cu un sistem de monitorizare a suporterilor

Directia pentru Sport a Judetului Constanta, impreuna cu Inspectoratul Judetean de Jandarmi, a organizat, vineri, o dezbatere privind masurile ce i se impun organizatorului competitiilor sportive, in conformitate cu legea lui Dragomir. Au participat la aceasta actiune reprezentanti ai cluburilor sportive constantene, ai serviciilor deconcentrate, cu atributii in sport, precum si liderul suporterilor constanteni, Sorin Mihailescu. Proiectul de lege, initiat de presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost aprobat, in luna decembrie, de Camera Deputatilor. Potrivit legii, organizatorii evenimentelor sportive nu trebuie sa permita accesul in stadion persoanelor aflate in vadita stare de ebrietate, care au asupra lor bauturi alcoolice, arme sau munitii de orice fel, ori faclii, torte, petarde. In cazul desfasurarii unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc, legea impune prezenta pe stadion a prefectului ori a unui reprezentant al acestuia, precum si a unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa judecatoria in a carei circumscriptie se afla arena sportiva. De asemenea, in cazul organizatorilor de evenimente sportive, amenzile pot ajunge la 50.000 lei sau se ajunge la suspendare, pentru o perioada de 6 luni, pentru nerespectarea unor obligatii cum ar fi interzicerea vanzarii, distribuirii sau consumului de bauturi alcoolice in arenele sportive. In plus, se interzice afisarea, in arena sportiva, a simbolurilor, sloganelor ori textelor cu continut obscen sau care incita la denigrarea tarii, la xenofobie, la ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta, indiferent pe ce suport ar fi inscriptionate. Federatiile nu vor mai putea organiza, dupa data de 7 aprilie, nicio intrecere sportiva pe un stadion sau sala de sport care nu dispune de sistem de monitorizare a spectatorilor. Dintre cluburile constantene, doar FC Farul are pus la punct un astfel de sistem. In trecut, cazuri de violenta s-au inregistrat, cu precadere, la meciurile de fotbal. Astfel, in primavara anului trecut, la un meci intre echipele Farul si Dinamo, violentele fanilor au dus la distrugerea a 429 scaune si au fost aplicate 26 sanctiuni de 20.750 de lei, iar suporterii bucuresteni au fost evacuati de pe stadion. De asemenea, in noiembrie 2005, la un meci de campionat cu Rapid Bucuresti, suporterii Farului s-au luat la bataie cu galeria giulesteana, fiind nevoie de interventia jandarmilor. De luni, insa, potrivit legii lui Dragomir, Jandarmeria nu va fi prezenta pe stadioane, cluburile organizatoare fiind nevoite sa incheie contracte cu firme de paza, ai caror angajati vor trebui sa sustina un curs practic, de minimum 30 de ore, organizat de Inspectoratul Judetean de Jandarmi.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii