Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:14 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul a tinut in sah Unirea

ro

31 Mar, 2008 00:00 610 Marime text
1206906903.jpg

In ciuda unui punct important, obtinut in deplasare, echipa pregatita de Ion Marin inca se zbate pentru evitarea retrogradarii

Farul a smuls un punct, sambata, la Urziceni, de la formatia care se lupta cu granzii campionatului pentru un loc de cupa europeana, insa inca tremura pe locul 15, in Liga I, loc retrogradabil. Meciul de sambata, dintre Unirea Urziceni si Farul, s-a incheiat cu o remiza alba, jocul celor doua echipe reflectandu-se perfect in rezultatul final. A fost o partida in care formatia constanteana s-a inchis perfect in aparare, Chico fiind singurul varf impins al "rechinilor". Singurele faze mai importante s-au petrecut in minutul 27, cand Onofras a ratat o imensa ocazie de a inscrie si, in minutul 42, Bilasco a trecut pe langa deschiderea scorului. Pe finalul primei reprize, insa, Farul putea da lovitura, insa sutul lui Todoran a fost respins de Bogdan Stelea. In a doua parte a meciului, cele doua formatii au batatorit mijlocul terenului, fara ca vreuna dintre echipe sa mai creeze ocazii notabile. Cea mai controversata faza a meciului s-a petrecut in al cincilea minut de prelungire, cand jucatorii de la Unirea Urziceni au cerut penalty pentru un presupus hent in careu al lui Florin Maxim. Imediat dupa fluierul final, fotbalistii formatiei ialomitene l-au inconjurat la centrul terenului pe arbitrul Teodor Craciunescu si i-au cerut socoteala pentru faptul ca nu a acordat lovitura de pedeapsa. La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, printre care si 30 de suporteri constanteni. Dupa acest rezultat, Farul se mentine pe pozitia a 15-a in Liga I, acumuland 24 de puncte in cele 26 de etape disputate pana acum.

Ion Marin: "Este un rezultat pozitiv"

Antrenorul Ion Marin s-a declarat multumit de remiza obtinuta de echipa sa in deplasarea de la Urziceni si si-a exprimat speranta ca elevii sai vor juca si pe propriul teren la rezultat, asa cum s-a intamplat in partida de pe stadionul Tineretului. "Acasa trebuie sa castigam tot, iar din deplasare trebuie sa incercam sa aducem puncte. Echipa a demonstrat ca stie sa joace la rezultat. Ma declar multumit de aceasta remiza. Pentru noi, si un egal este un rezultat pozitiv. Trebuie sa jucam si la meciurile de acasa, la fel cum am facut astazi. Rezultatele de acasa te retrogradeaza", a declarat, dupa meci, Ion Marin. Tehnicianul constantean a mai adaugat ca echipa sa beneficiaza de un program convenabil pana la finalul sezonului. "Pentru Farul, orice meci va fi pe viata si pe moarte. In situatia noastra, orice punct este important. Lupta pentru evitarea retrogradarii nu este incheiata. Farul, inca o data o spun, beneficiaza de un program bun", a mai adaugat tehnicianul constantenilor. Urmatorul meci al "rechinilor" va avea loc miercuri, cand vor intalni, pe stadionul Farul, formatia Rapid Bucuresti, in etapa a XXVII-a a Ligii I.

Scris de: {autor}Paul SERBAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii