Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:42 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CVM Tomis se întăreşte pentru sezonul viitor

ro

04 Jun, 2011 00:00 1468 Marime text
cvmtomis.jpgDupă ce a încheiat unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie, Club Volei Municipal Tomis a început deja campania de transferuri pentru ediţia viitoare de campionat.

Mutările pentru noul sezon au început pe banca tehnică, formaţia constănţeană urmând să fie pregătită de bulgarul Martin Stoev. Tehnicianul urmează să vină la Constanţa alături de doi voleibalişti din ţara vecină, extrema Kostadin Stoykov şi libero-ul Vladislav Ivanov, potrivit voleiromania.ro. Kostadin Stoykov are 33 de ani şi a evoluat de-a lungul carierei la Levski Siconco Sofia şi la Noliko Maaseik, echipă cu care a evoluat în Liga Campionilor. A mai jucat pentru echipe din Rusia şi Turcia, iar în ultimul sezon s-a clasat pe locul 2 în campionatul bulgar, cu Pirin Balkanstroy. Vladislav Ivanov (24 de ani) a jucat sezonul precedent la Levski Sofia. La ora actuală este titular în naţionala Bulgariei, care evoluează în Liga Mondială, după ce titularul postului, Teodor Salparov, s-a accidentat grav în luna aprilie. Tradiţia voleibaliştilor bulgari la formaţia de pe litoral continuă după ce alţi trei jucători au mai evoluat în tricoul Tomisului: Milen Uzunov, fost component al echipei în deceniul trecut şi la ora actuală director sportiv la CVM Tomis, Boris Yankov (sezonul 2007 - 2008) şi Mincho Minchev care a jucat aici în returul campionatului trecut.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii