Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:08 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt cetatenii de onoare ai Constantei

ro

15 Dec, 2009 01:34 2778 Marime text
gheorghe_hagi.jpgDin 1995 până în 2004, autorităţile locale au atribuit aproape 30 de distincţii de cetăţean de onoare. Pe lângă aceştia le-au mai fost recunoscute meritele a cel puţin şapte personalităţi constănţene. Cei care administrează site-ul primăriei nu au mai actualizat informaţiile din categoria „Cetăţeni de onoare", de la ultima şedinţă de Consiliu Local din 29 septembrie 2004.

Fie că sunt artişti, medici, sportivi, antrenori, întemeietori ai şcolii naţionale de coregrafie, veterani, autorităţile locale au găsit şi timp şi resurse financiare să-i recompenseze, chiar dacă mărunt, pe cei care şi-au pus amprenta în viaţa culturală, artistică şi sportivă a Constanţei.

Prima hotărâre emisă în acest sens, concretizată printr-o hotărâre de Consiliu Local, nr. 630 din 29 septembrie 1995, i-a conferit titlul de cetăţean de onoare celui care a pus bazele Şcolii Naţionale de Coregrafie, maestrul Oleg Danovski, fiind urmat de sportivii boxeri Leonard Doroftei şi Francisc Vaştag, tenismanei Emilia Ciosu, fotbalistului Gheorghe Hagi şi gimnastei Simona Amânar.

În 1996, reprezentanţii administraţiei publice locale au acordat patru trofee Amfora, dirijorului Radu Ciorei, lui Sorin Vasilescu dar şi pictorului - sculptor Ion Tiţoiu, pentru merite deosebite în domeniul culturii. De asemenea, autorităţile locale au decernat trofeul „Amfora" liceului Mircea cel Bătrân.

În 1997, doar două personalităţi constănţene au primit de la autorităţile locale distincţia - veteranului Zonel Gheorghiu şi preşedintelui Comitetului de Prietenie Yokohama - Constanţa, Mutsuo Ariyama. Anii următori, 1998 şi 1999 nu au mai fost atât de bogaţi în merite. Autorităţile n-au acordat decât câte un titlu în fiecare an. În 1998, acesta a fost „predat" antrenorului echipei de gimnastică a Clubului Sportiv „Farul" Constanţa, Valeriu Nicolae Forminte. În 1999, titlul a fost primit doar de actorul Jean Constantin.

Anul 2000 a venit cu cinci trofee care au fost înmânate, începând cu luna martie, primarului oraşului Mobile, din Statul Alabama - SUA, Michael C. Dow, sportivei Camelia Voinea Maneca, medicului profesor doctor Vasile Sârbu, maiorului Emanoil Moraru - comandant al detaşamentului de poliţie pentru intervenţie rapidă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi maestrului naiului, Gheorghe Zamfir. În următorul an doar decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa, Silviu Florian Sburlan a primit recunoaşterea publică, urmat în 2002, de Ioan Mătăsăreanu, Andrei Filimon Andrei, Aram Agop şi Nicolae Răscanu. În 2004, au obţinut titluri cei doi antrenori ai lotului naţional de gimnastică, Maria Bitang şi Octavian Belu. De asemenea, au mai primit distincţia şi gimnasta Cătălina Ponor şi antrenoarea Mirela Szemerjai.

Încă şapte, netrecuţi pe listă

În afara celor nominalizaţi şi înscrişi în tabelul de cetăţeni de onoare ai Constanţei, printre hotărârile de Consiliu Local emise, am mai găsit încă şapte decizii care vizau acordarea titlurilor pentru încă şapte personalităţi constănţene, dintre care două au fost acordate post-mortem: în 2005, regretatului baschetbalist, decedat la doar 36 de ani, Antonio Alexe şi în 2008 medicului şi deputatului Corneliu Ioan Dida, mentorul actualului primar Radu Mazăre. Printre cei recunoscuţi drept oameni care au făcut cinste oraşului de la malul mării, se mai află artistul Ion Nicodim dar şi Emil Trandaş, cel care a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi modernizarea municipiului, implicându-se în construcţiile de locuinţe, în extinderea şi modernizarea tramei stradale. De asemenea, în luna mai a anului trecut, a mai primit titlu şi tenismanul Andrei Pavel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ANONIM - OTELUL GALATI 20 Mar, 2010 14:44 CE USOR ATI PUTUT UITA SA TRECETI IN LISTA DE ONOARE UN NUME CARE A FACUT MULT MAI MULT DECIT FACE UN FOTBALIST PTR ECHIPA PORTUL C-TA DE AZI... CONSTANTIN ARAPASU