Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi câţi copii constănţeni au beneficiat de un loc în taberele sociale

ro

10 Aug, 2011 00:00 957 Marime text

Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), prin Direcţiile Judeţene pentru Sport şi Tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureştiorganizează, în această vară, tabere cu caracter social pentru a veni în întâmpinarea copiilor şi tinerilor cu dificultăţi financiare.

Astfel, Autoritatea subvenţionează un număr de 6.000 de locuri în centrele de agrement proprii şi în locaţiile private aflate atât la munte, cât şi pe litoralul românesc în scopul desfăşurării unor programe cu caracter social destinate sprijinirii copiilor şi tinerilor provenind din familii defavorizate. Beneficiarii sunt „copiii şi tinerii proveniţi din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie, beneficiarii de burse sociale, orfanii care nu sunt încredinţaţi spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească, precum şi cei proveniţi din formele instituţionalizate de ocrotire". De tabere sociale beneficiază doar copiii şi tinerii până în 18 ani. Din cele 6.000 de locuri, 186 au revenit judeţului Constanţa. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa i-a trimis în tabere sociale după cum urmează: 54 de copii - tabăra organizată la hotelul Economat din Sinaia, în perioada 5-11 august, alţi 56 vor pleca la tabără de la Casa Duca din Sinaia, în perioada 20-26 august. În perioada 2-8 septembrie, 76 de copii vor fi trimişi la tabăra organizată la hotelul Economat din Sinaia. De asemenea, şi 56 de copii cu dizabilităţi vor avea o vacanţă în perioada 5-11 septembrie la Casa Duca din Sinaia. Din datele puse la dispoziţie de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa rezultă că, din Centrul de Plasament Antonio din Constanţa, au fost trimise 26 de persoane, de la Primăria Agigea - 25, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean - 10, de la Şcoala Vulturul - 12, de la Primăria Oltina - 8, de la Primăria Mircea Vodă - 8, de la de la Primăria Murfatlar - 10, de la Primăria 23 august - 54, de la Primăria Albeşti - 10.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii