Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:47 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi cât a scăzut preţul apartamentelor în ultimii doi ani

ro

03 Feb, 2011 00:00 2432 Marime text
grila_notari_-_Constanta_Panorama20.jpgGrilele destinate uzului notarilor publici sunt făcute la cererea Camerei Notarilor Publici Constanţa de către SC Maestro Business Consulting SRL

Pe site-ul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România a fost publicată grila de preţuri din sectorul imobiliar valabilă pentru anul 2011.

Comparativ cu sumele vehiculate în urmă cu doi ani, la începutul crizei, valorilor locuinţelor din diversele zone ale oraşului au scăzut semnificativ. Spre exemplu, un apartament confort II, cu finisaje medii, la un etaj intermediar, într-un bloc din 1978 - 1990, cu o suprafaţă de 41,9 - 35 mp, situat în zona A2 (Faleză Nord, Stadion, Tomis II) costa în 2009 54.000 euro, iar în 2011 poate fi cumpărat cu 35.000 de euro. În aceeaşi zonă, un apartament cu 3 camere, construit după 2001, confort sporit (80 - 75 mp) a ajuns de la 117.000 euro, 88.000 euro. Şi în cazul apartamentelor cu 4 camere din Faleză Nord, Stadion şi cartierul Tomis II diferenţele sunt semnificative. Spre exemplu, un apartament confort III, construit între 1942 şi 1977, de 59,9 - 55 mp a ajuns 43.000 euro de la 66.000 euro în 2009. Tot patru camere, dar confort sporit, construit după 2001, 100 - 90 mp, poate costa 106.000 euro în 2011, faţă de 141.000 euro în 2009. Schimbăm zona şi ajungem în A1 (Peninsulă, Centru, bulevardul Mamaia). Un apartament cu o cameră, cu finisaje medii, la etaj inferior, confort sporit, în bloc construit după 2001 poate costa anul acesta 46.000 euro, faţă de 60.000 euro, cât era în urmă cu doi ani. Un apartament cu două camere, într-un bloc construit între 1978 şi 1990, confort II, a ajuns 32.000 euro, faţă de 45.000 euro. Dar cât scoatem din buzunar pentru un apartament de 3 camere?! În zona A1, într-un bloc din perioada 1991 - 2000, confort sporit, o astfel de locuinţă costă 72.000 euro, faţă de 90.000 cât am fi cheltuit acum doi ani. Apartamentele cu 4 camere pot ajunge de la 36.000 euro la 102.000 euro, în funcţie de confort, vechimea blocului şi suprafaţă. În 2009 am fi plătit între 48.000 euro şi 121.000 euro. Nici zona A3.1 (ICIL, Casa de Cultură, Trocadero, Tomis I, Dacia, Tomis III) nu stă mai rău la preţuri. Aici, un apartament cu 2 camere, confort I, construit după 2001, a ajuns de la 67.000 euro, la 53.000 euro. Un altul, cu trei camere, confort III, în bloc construit între 1978 şi 1990 costă anul acesta 38.000 euro, faţă de 54.000 euro în 2009.
Grilele destinate uzului notarilor publici sunt făcute la cererea Camerei Notarilor Publici Constanţa de către SC Maestro Business Consulting, sub semnătura expertului evaluator de proprietăţi imobiliare ing. Olga Jalobă-Udor şi pot fi găsite pe pagina de Internet a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, www.unnpr.ro .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii