Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:52 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premiile Festivalului „Amicii" au fost adjudecate

ro

17 Oct, 2011 01:00 1604 Marime text
festival_amicii.jpgPreşcolarii din judeţul Constanţa au participat la începutul lunii octombrie la Festivalul „Amicii", care s-a desfăşurat la Palatul Copiilor din municipiu. Copiii s-au „bătut", la începutul lunii octombrie, la următoarele secţiuni: interpretare vocală, micul şahist, artă plastică, desene pe asfalt şi artă şi creativitate.

„Festivalul Amicii este o deschidere a grădiniţei, care adună de pretutindeni bucuria copilăriei exprimată prin cântec, joc şi culoare", a explicat Maria Terziu, directoarea Grădiniţei „Amicii". Obiectivele specifice ale proiectului au fost stimularea potenţialului artistic, creativ al copiilor, depistarea preşcolarilor cu reale aptitudini plastice, realizarea de expoziţii cu lucrările plastice participante la concurs, precum şi promovarea copiilor talentaţi în interpretarea muzicii uşoare, populare şi a cântecelor de show specifice vârstei preşcolare. La secţiunea „Interpretare, solist vocal", premiul de excelenţă i-a revenit lui David Burlacu, de la Grădiniţa „Căsuţa poveştilor", premiul I - Mircea Berbescu şi Florentina Gârţiu, de la Grădiniţa „Amicii", premiul II - Maria Berechet, de la Grădiniţa „Norocel", premiul III - Ines Stoica, de la Grădiniţa „Perluţele mării" şi Andra Cătălina Cojanu, de la Grădiniţa „Veseliei" din Năvodari. La secţiunea „Artă plastică - desen şi pictură" premiile au fost adjudecate în felul următor: la „Desen", premiul I a fost câştigat de Clara Tărăboi (Grădiniţa nr. 45) şi de Elena Cociu (Grădiniţa nr. 45), premiul II - Ioana Bătutu (Grădiniţa nr. 33) şi Ioana Constantin (Grădiniţa nr. 45), premiul III - Mara Busuioc (Grădiniţa nr. 33) şi Claudia Gojgărea (Grădiniţa „Lumea Copiilor"). De asemenea, Cristina Custara (Grădiniţa „Norocel") şi Biana Ispas (Grădiniţa nr. 45) au primit menţiuni. La „Pictură", Premiul de Excelenţă i-a revenit lui Luca Tismănaru de la Grădiniţa „Amicii", premiul I - Maia Dudună (Grădiniţa „Amicii") şi Ana Maria Novac (Grădiniţa „Amicii"), premiul II - Cristea Petrache (Grădiniţa „Amicii") şi Clara Crăciun (Grădiniţa „Amicii"), iar premiul III - Alessia Vrânceanu (Grădiniţa nr. 45) şi Maria Călugăreanu (Grădiniţa „Amicii"). De asemenea, Andrada Ştefania Balint (Grădiniţa nr. 33) a primit menţiune. La Secţiunea „Artă contemporană prin intermediul calculatorului", premiul de excelenţă a fost adjudecat de Emanuel Moga de la Grădiniţa „Lumea Copiilor", premiul I de Ana Maria Novac de la Grădiniţa „Amicii", premiul II de Tudor Becheş de la Grădiniţa „Amicii", premiul III de Rareş Manea de la Grădiniţa „Norocel". Yasmina Lamine, de la Grădiniţa „Amicii", a câştigat o menţiune. La secţiunea „Desene pe asfalt", premiul I a fost adjudecat de echipa Grădiniţei „Căsuţa de turtă dulce", premiul II - echipele de la Grădiniţa „Amicii", premiul III - echipele de la grădiniţele „Norocel" şi „Steluţele Mării", iar echipele de la „Căsuţa de turtă dulce" şi „Lumea Copiilor" au fost apreciate cu menţiuni. La secţiunea „Şah", pe locul I s-a clasat Cezar Sava de la Grădiniţa „Amicii", pe locul II - Andrei Macău, de la Grădiniţa nr. 44, iar pe locul III - Cristian Andrei de la Grădiniţa „Veseliei" din Năvodari. De asemenea, au primit menţiuni: Andrei Chiriac, Luca Tismănaru şi Vlad Antonie, toţi de la Grădiniţa „Amicii". Festivalul s-a terminat pe 15 octombrie cu cea de-a VIII-a ediţie a sărbătorii grădiniţei, denumită Oktoberfest, care este o serbare câmpenească, organizată în curtea grădiniţei, la care participă toţi părinţii şi copiii din marea familie numită „Amicii".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii