Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:43 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Functionarii din Mangalia care distribuie pachetele sociale nu participa la greva generala

ro

29 May, 2010 02:45 1385 Marime text

Primăria Mangalia anunţă, într-un comunicat de presă, că, deşi pentru data de 31 mai funcţionarii au semnat un act de solidarizare pentru susţinerea grevei generale, angajaţii care se ocupă cu distribuirea pachetelor sociale nu vor lua parte la grevă.

Astfel, în perioada 31 mai - 4 iunie, între orele 10:00 - 16:00, se vor distribui pachetele în valoare de aproximativ 35 lei/persoană pentru pensionarii cu venituri mici. Aceste pachete se distribuie conform HCL nr.148 din 3.11.2008 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă constând în alimente în valoare de 210 lei/an pentru pensionarii din Municipiul Mangalia care au o pensie mai mică de 650 lei/persoană şi 1.300 lei/familie. Astfel de pachete se vor distribui si persoanelor cu handicap gradul I şi II şi celor care au vârsta de peste 60 de ani şi care nu realizează venituri din Municipiul Mangalia, conform HCL nr.119.

La acest program s-au înscris aproximativ 1800 de pensionari, 400 persoane cu handicap şi 98 de persoane care au vârsta de peste 60 de ani şi care nu realizează venituri în Municipiul Mangalia. Pachetele conţin faină, zahăr, ulei, mălai extra, pui şi orez şi vor fi acordate de către Serviciul Public Creşe, Asistenţă Socială, Cultură, Sport şi Igienă Publică. Pachetele se vor oferi în două locaţii: sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr.1 din Mangalia şi cantina socială din incinta Grupului Şcolar Industrial „Ion Bănescu".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii