Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:18 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ARSVOM bagă şalupa Topaz în reparaţii

ro

18 Jul, 2011 00:00 915 Marime text

Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare organizează o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului de „Servicii de reparaţii diverse în vederea prezentării şalupei SAR TOPAZ la inspecţie Autorităţii Navale Române".

Potrivit anunţului 126105/15-07-2011, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), participanţii trebuie să-şi depună ofertele până pe 8 august, ora 16.00, urmând ca acestea să fie deschise pe 23 august, ora 18.00. Valoarea estimată a contractului este de 121.000 de lei. Durata contractului/acordului cadru sau termenul pentru finalizare este de 30 de zile începând de la data atribuirii. Garanţia de participare este de 1.800 de lei, iar garanţia de bună execuţie - cinci procente din valoarea fără TVA a contractului. Ofertanţii trebuie să prezinte certificate constatatoare de plată a impozitelor şi taxelor către stat, inclusiv cele locale, lista principalelor servicii prestate în ultimii trei ani, alte contracte având ca obiect prestarea de servicii similare cu o valoare de minim 50.000 de lei, declaraţie pe proprie răspundere privind protecţia mediului, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii