Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:03 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Ex- directorul Oil Terminal, arestat pentru trafic de influenţă

ro

09 Mar, 2011 12:53 1031 Marime text
Fostul director general al SC Oil Terminal SA Constanţa, Ştefan Ene, în prezent consilierul actualului manager al societăţii, a fost reţinut, luni seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de trafic de influenţă. Ieri, Tribunalul Constanţa a decis arestarea lui Ene pentru 29 de zile. În acelaşi dosar au fost arestaţi fostul director al SC Petrotrans SA, Octavian Iulian Natu, în prezent pensionar, pentru complicitate la trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, Mihai Moise, reprezentant al SC NAC Industrii SRL Bucureşti, pentru cumpărare de influenţă, şi Marian Toma, director de producţie al aceleiaşi societăţi, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă. Decizia judecătorilor a fost deja atacată cu recurs. Procurorii îl cercetează în libertate şi pe Adrian Moise, fratele lui Mihai Moise, în calitate de administrator al firmei SC NAC Industrii SRL Bucureşti, pentru complicitate la infracţiuni de corupţie.

ACUZAŢII. Potrivit procurorilor DNA Constanţa, pe 6 ianuarie, Ene ar fi primit de la Mihai Moise aproximativ 43.000 de dolari pentru a-l convinge pe directorul general al SC Oil Terminal SA Constanţa, Silviu Wagner, să aprobe încheierea unui contract prin care firma constănţeană să livreze pentru SC NAC Industrii SRL Bucureşti reziduuri petroliere în condiţii avantajoase de preţ, cantitate şi ritmicitate. Cei 43.000 de dolari reprezentau o primă tranşă din suma totală de aproximativ 50.000 de dolari convenită cu Ene, diferenţa de bani urmând a fi remisă la o dată ulterioară. Procurorii spun că legătura dintre Ştefan Ene şi Mihai Moise a fost mijlocită de către Octavian Iulian Natu şi Marian Toma, care aveau o relaţie apropiată cu Ene. „Această relaţie de prietenie le permitea lui Natu şi Toma verificarea şi impulsionarea lui Ene în vederea îndeplinirii scopului vizat", susţin procurorii în propunerea de arestare. Cu toate că în anchetă s-a vehiculat şi numele actualului director al SC Oil Terminal, Silviu Wagner, procurorii anticorupţie nu au probe care să dovedească că cei 50.000 de dolari urmau să ajungă la el. Potrivit procurorilor, SC NAC Industrii SRL Bucureşti are ca principal obiect de activitate transformarea reziduurilor petroliere în combustibili lichizi, în urma unor procese tehnologice.

NEVINOVAŢI. În faţa instanţei, avocatul lui Ştefan Ene a susţinut că procurorii anticorupţie nu au dovezi clare cu privire la acuzaţiile aduse clientului său. „Nu a existat un flagrant, propunerea de arestare se bazează numai pe interceptări telefonice rupte din context. Ene a recunoscut că îl cunoaşte pe Natu de mulţi ani, pentru că au fost colegi de facultate, însă niciodată nu a fost vorba de a-l ajuta pe Moise să obţină un contract mai bun. De altfel, contractul cadru exista din 2008 şi acum nu trebuia încheiat decât un act adiţional pentru care nu era nevoie de nicio intervenţie!", a spus avocatul Alexandru Niţă, apărătorul lui Ene. Avocatul susţine că, în cel mai rău caz, clientul său ar putea fi acuzat de înşelăciune şi nicidecum de trafic de influenţă. „Acest lucru ar însemna că ancheta ar fi trebuit să fie efectuată de Parchetul Tribunalului Constanţa şi nu de DNA", a adăugat Alexandru Niţă. Instanţa a respins excepţia invocată de apărătorul lui Ene.Contactat telefonic, managerul general al SC Oil Terminal, Silviu Wagner, a declarat că Ştefan Ene nu a discutat niciodată cu el despre vreun contract pe care să îl favorizeze. „Consilierul Ene Ştefan nu avea acces la contractele de achiziţii şi nici în fişa postului nu avea asemenea atribuţii. Nu ştiu pe ce s-ar fi putut baza el atunci când a promis că poate favoriza contractul acelei firme. De altfel, nimeni de la Oil Terminal n-ar fi putut stabili preţuri preferenţiale, întrucât preţurile practicate de companie sunt cele stabilite de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Din câte ştiu, firma NAC Industrii Bucureşti avea un contract cadru cu SC Oil Terminal din 2008 şi anul acesta a fost semnat un act adiţional", a afirmat Silviu Wagner. El a adăugat că Ştefan Ene urma să iasă la pensie la începutul lunii aprilie.

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii