Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Jurnal de Constanţa Senzaţii tari cu MAI şi asigurarea locuinţei

ro

09 Mar, 2011 12:39 909 Marime text

O serie de informaţii legate de termenul până la care românii sunt obligaţi să încheie asigurările obligatorii pentru locuinţe ne-a purtat marţi, 8 martie, de la agonie la extaz. Şeful Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea, susţinut de directorul Direcţiei Juridice a Comisiei de Supravegere a Asigurărilor (CSA), Marinela Nemeş, au apreciat că informarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care se devansa termenul limită de la 15 ianuarie la 15 iulie 2011, nu are valoare juridică şi nu poate modifica o lege.

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) a anunţat, în 15 decembrie 2010, că proprietarii de locuinţe sunt obligaţi să încheie asigurarea de locuinţă la un an de la începerea emiterii poliţelor, respectiv 15 iulie 2010. Directorul general al Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), Marius Bulugea, a declarat marţi, pentru Mediafax, că proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie 2011 fie printr-o poliţă obligatorie, fie printr-una facultativă, pot fi sancţionaţi de autorităţile locale cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

Informaţia ne-a pus pe jar şi ca orice cetăţean responsabil am început să ne facem procese de conştiinţă că nu ne-am încheiat asigurările în ianuarie, să ne gândim cum putem remedia situaţia şi dacă este corect să plătim amenzi în condiţiile în care ni s-a spus că putem sta liniştiţi până pe 15 iulie 2011. A intervenit brusc un soi de panică şi ne-am gândit că nu ar fi exclus ca ministerul să se căptuşească cu o serie de procese din partea românilor care au acţionat cu bună credinţă atunci când au renunţat la îmbulzeală pentru a-şi asigura locuinţa. De ce să te înghesui, când ai timp berechet să întocmeşti o poliţă?

Ne-am „MAI" liniştit

Reprezentanţii MAI au intuit probabil panica ce ar fi putut fi indusă populaţiei de informaţiile apărute în mass media, drept pentru care au acţionat promt şi au remis în doar câteva zeci de minute un comunicat de presă pentru a linşti apele. Cu privire la obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare a locuinţelor, Direcţia Informare şi Relaţii Publice din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a precizat că termenul limită de încheiere a acestora este 15 iulie 2011. După această dată, primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie. „Conform prevederilor Legii 248/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor, normele de aplicare ale Legii nr. 260/2008 au fost întocmite de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi înaintate spre avizare Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor", se arată în comunicatul MAI.

Românii pot răsufla uşuraţi, termenul de încheiere al poliţelor de asigurare a rămas 15 iulie.

http://www.jurnaldeconstantaonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii