Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:05 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Nepotul directorului de la Centrul de distracţii Europa din Mamaia s-a sinucis din dragoste

ro

25 Oct, 2010 11:55 904 Marime text

Robert Gabriel Silcău s-a spânzurat după ce s-a certat cu iubita lui

Avea toată viaţa înainte dar a ales să-şi pună capăt zilelor pentru că pierduse iubirea unei fete.

Robert Gabriel Silcău, de 18 ani, a fost găsit spânzurat, sâmbătă dimineaţă, în apartamentul unui bloc situat în cartierul Faleză Nord, de pe strada Pescarilor, din Constanţa.

Robert era nepotul lui Damian Şerban, directorul Centrului de distracţii Europa din staţiunea Mamaia. De altfel, unchiul său a fost cel care l-a găsit cu ştreangul de gât. El se dusese să vadă ce mai face deoarece nepotul său locuia singur, părinţii lucrând în Emiratele Arabe Unite.

În momentul în care a intrat în apartament, Damian Şerban l-a găsit pe băiat spânzurat cu o funie prinsă de ţeava cu gaze. Lângă el, se afla un bilet în care Robert îşi cerea iertare de la prietena lui cu care se certase cu o seară înainte. Şocat de cele văzute, Damian Şerban a anunţat poliţiştii. Oamenii legii au venit la faţa locului şi au început ancheta.

Din primele cercetări a reieşit că Robert fusese, vineri seara, cu prietena lui la un majorat unde se certaseră. Mai mult, fata i-a spus că vrea să termine relaţia cu el, lucru care l-a dezamăgit foarte mult pe băiat, acesta intrând într-o depresie. Drept urmare, în momentul în care a ajuns acasă a decis că mai bine termină socotelile cu viaţa decât să rămână fără dragostea iubitei lui.

Prietenii îl descriu pe Robert ca pe un băiat excepţional, în timp ce unii vecini susţin că nu era tocmai uşă de biserică.

„Venea deseori acasă cu prietenii şi făceau petreceri până dimineaţa. O dată am chemat şi poliţiştii pentru că făceau scandal", a spus unul dintre vecini.

La sfârşitul lunii septembrie, la numai o lună după ce obţinuse permisul de conducere, tânărul a fost prins de poliţişti, la volanul maşinii sale, un Audi A6, în timp ce conducea, deşi se afla sub influenţa alcoolului. La testarea cu Drager s-a stabilit că avea 0,72 miligrame alcool în aerul pur expirat, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

Robert Gabriel Silcău era student în anul I la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa.

Cadavrul său a fost transportat la morga Cimitirului Central din Constanţa pentru efectuarea necropsiei. Părinţii tânărului sunt aşteptaţi să sosească în ţară pentru a-şi înmormânta singurul copil.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii