Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:14 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinta Nationala "Habitat" se desfasoara la Constanta

ro

24 Sep, 2005 00:00 920 Marime text

Adunarea reprezentantilor Uniunilor Asociatiilor de Proprietari

# Evenimentul are loc in acest week-end, iar scopul sau principal este semnarea de catre toti participantii a unui Apel adresat Presedintelui Traian Basescu, Parlamentului si Guvernului * La conferinta, pe langa reprezentantii asociatiilor afiliate la liga "Habitat" mai participa si oficiali din partea Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), dar si din partea Ministerului Transporturilor * Astazi, de la ora 14.00, va avea loc festivitatea de inchidere a Conferintei, in cadrul careia se vor trage concluziile intalnirii

Zilele acestea se desfasoara la Constanta Conferinta Nationala "Habitat", la care participa formatiunile ce reprezinta asociatiile de proprietari din toata tara, afiliate la liga "Habitat". Evenimentul are loc in zilele de 23 si 24 septembrie a.c., iar scopul sau principal este semnarea de catre toti participantii a unui Apel adresat Presedintelui Traian Basescu, Parlamentului si Guvernului. Punctele cele mai importante atinse in acest apel sunt recunoasterea Ligii Asociatiilor de Proprietari "Habitat" ca reprezentant al asociatiilor de proprietari din Romania, numirea unor persoane la conducerea Ligii, federatiilor, uniunilor locale in forurile de decizie ale autoritatilor centrale si locale, in consiliile de administratie ale regiilor, societatilor comerciale furnizoare de servicii publice, cat si altor prestatori de servicii. Motivatia pentru aceasta cerere este realizarea unei legaturi directe intre organele respective si asociatiile de proprietari pentru o mai buna solutionare a problemelor existente. O alta dorinta a membrilor ligii este infiintarea "Tribunalelor locuintei", cu magistrati specializati, pentru judecarea cauzelor asociatiilor de proprietari. In total, Apelul contine 11 puncte de interes, pentru o mai buna functionare a asociatiilor de proprietari si o mai buna comunicare cu autoritatile locale. La eveniment, pe langa reprezentantii asociatiilor afiliate la liga "Habitat" mai participa si oficiali din partea Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), dar si din partea Ministerului Transporturilor. In deschiderea manifestarii a tinut un discurs Mihai Mereuta, presedintele Ligii "Habitat" care a vorbit despre problemele cu care se confrunta organizatia pe care o conduce, la nivel national. In continuare, s-a discutat modul in care s-au rezolvat problemele discutate la Conferinta care a avut loc in perioada 31 martie-1 aprilie a.c., in Bucuresti. Dupa terminarea discutiilor, cei prezenti la manifestare au facut vizite la statia de epurare RAJA, la RADET si la CET pentru a observa modul de lucru al acestora in orasul nostru. Programul pentru a doua zi a conferintei va cuprinde, conform declaratiilor purtatorului de cuvant al UAPC Constanta, Mihai Smochina, discutarea problemelor stringente existente la nivelul Uniunilor Asociatiilor de Proprietari, apoi participantii vor lua parte la o intalnire, la Cercul Militar, cu reprezentantii unor firme care ofera produse in domeniu. Sambata, la ora 14.00, va avea loc festivitatea de inchidere a Conferintei, in cadrul careia se vor trage concluziile intalnirii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii