Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:45 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sedinta BPJ al PDL, amanata pana la aflarea calendarului alegerilor

ro

16 Apr, 2010 03:10 976 Marime text
Aflaţi în febra pregătirilor pentru alegerile la nivelul organizaţiei municipale şi judeţene, pedeliştii constănţeni amână şedinţa săptămânală a Biroului Permanent Judeţean pentru săptămâna viitoare. Motivul: lunea viitoare, Biroul Permanent Naţional va face public calendarul alegerilor în teritoriu, iar până atunci, membrii BPJ nu au subiect de dezbatere.

Chiar şi aşa, grupurile care deja se conturează în PDL, atât la nivelul organizaţiei judeţene cât şi a celei municipale, nu stau degeaba. Fiecare încearcă să-şi pună la punct strategia pe care urmează să o pună în aplicare şi să-şi închege echipa pe care se bazează, cu atât mai mult cu cât, cel puţin la nivel declarativ, acestea s-au format deja. Săptămâna viitoare, după aflarea datelor la care trebuie să aibă loc alegerile, probabil vor ieşi la rampă, oficial, şi cei care vor să se înscrie în cursa de la judeţ şi municipiu, alături de cei care şi-au exprimat deja public intenţia, Maria Stavrositu, respectiv, Mircea Banias.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii