Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:14 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reducerile din primarii si din CJC, tinute la secret

ro

14 Jul, 2010 02:08 981 Marime text
Momentan, reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Claudiu Palaz, nu a putut face public numărul bugetarilor care urmează să părăsească Primăria Constanţa sau primăriile din judeţ, dar nici numărul celor din Consiliul Judeţean Constanţa ori din instituţiile subordonate acestuia.

Ieri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, i-a chemat pe toţi prefecţii la videoconferinţă, îndemnându-i să transmită toate rapoartele privind restructurarea ce urmează a fi operată, atât în privinţa Instituţiei Prefectului şi a Consiliilor Judeţene, cât şi a primăriilor din judeţe.

În urma ordonanţei date de Guvern referitoare la restructurările ce trebuie să se facă în sistemul bugetar, ministrul MAI le-a transmis prefecţilor direcţii extrem de stricte pentru atingerea obiectivului privind restructurarea la nivelul administraţiei locale. În plus, prefectul trebuie să trimită la MAI, până pe 16 august, toate noile organigrame de lucru.

Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a susţinut că nu se pot face publice datele referitoare la numărul angajaţilor care vor pleca din administraţia locală şi judeţeană până când nu vor veni înapoi toate documentele de la minister. „Trebuie să se facă o confruntare între datele existente la minister şi cele care vor pleca de la fiecare primărie în parte şi CJC. Nu vrem să se omită nici măcar un post, pentru că este foarte important fiecare loc păstrat", a susţinut Palaz.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii