Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:04 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pedelistii si-au gasit masina de campanie vopsita in rosu

ro

02 Dec, 2009 01:28 1067 Marime text

cap2.jpgCadou roşu pentru PD-L Constanţa

Democrat-liberalii constănţeni au avut parte, în această dimineaţă, de o surpriză în adevăratul sens al cuvântului, mai mult decât neplăcută, drept cadou de Ziua Naţională a României. Cei care au venit dimineaţă la sediul organizaţiei judeţene a partidului au observat şocaţi că pe maşina de campanie, parcată în faţa sediului, anumiţi binevoitori au aruncat cu vopsea roşie.

După cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al PD-L, Mihai Petre, suspiciunile planează asupra adversarilor politici de la PSD: „Există un singur partid interesat să ne facă rău, şi acela este PSD-ul. Nu este exclus ca, în actualele condiţii, PNL-ul să nu fie exclus din ecuaţie", a mai completat Petre.

„Considerăm că vandalizarea autovehiculului PD-L reprezintă atât expresia disperării PSD Constanţa, care, într-un final, a înţeles că Mircea Geoană va pierde competiţia electorală, cât şi un mic fragment anticipat din ceea ce ar însemna exercitarea unui ipotetic mandat prezidenţial al lui Mircea Geoană -«vopsirea» în roşu a tot ceea ce nu este roşu", se arată într-un comunicat de presă remis de organizaţia judeţeană a partidului în cursul după-amiezii de ieri.

{mos_ri:PD-L} 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Rozicrucianul 02 Dec, 2009 10:14 de la Rozicrucianul (09:02:36 02 Decembrie 2009) Dupa ce fondul principal de cuvinte al romanului revolutionar,antiomunist,anticapitalist anti-la-tot ce misca a fost infectat cu vulg si incitare la violenta ,imi este aproape sila sa mai zic ce -mi clocoteste in suflet.Dupa un onest scrupul de constiinta am convingerea ca Romania este in ajunul unei mari crize de stat ,a unor mari framintari de ansamblu care anunta prabusirea .Traiesc cu impresia ca realitatea va fi mult mai cruda decit tinguielile noastre.Pretutindeni intilnesc un criticism amar ce a capusat sufletele romanilor.Scincetele de deznadejde se aud peste totsi multe otravuri sunt pe cale sa ceara cuvintul.Se rascoleste tara si nu stie nimeni unde se va opri catastrofa ,nici chiar pofticiosii la presidentie.Vedeti ca afara s-a facut ziua,trageti perdeaua .
  • Y 02 Dec, 2009 03:07 Vrajeala de 2 lei, pun pariu ca v-ati vopsit-o singuri. E veche asta.