Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:17 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Lupu avertizează autorităţile

ro

13 Nov, 2008 00:00 1230 Marime text

mihai_lupu_04.jpg„Familiile nevoiaşe trebuie să primească sprijin total pentru a-şi trimite copiii la şcoală“.

Mihai Lupu, candidatul PNL în Colegiu 2, pentru Camera Deputaţilor, a atras atenţia autorităţilor locale şi centrale să se implice mai mult în sprijinirea familiilor nevoiaşe pentru a-şi trimite copiii la şcoală.

În discuţiile publice pe care le-a avut cu cetăţenii din Medgidia, Hârşova, Kogălniceanu şi alte localităţi din colegiul în care candidează, Mihai Lupu a cerut în mod deschis reprezentanţilor autorităţilor să aloce fonduri mai mari, pentru ca toate familiile să-şi poată da copiii la şcoală.
„Este nevoie de un program special pentru ca toate familiile cu probleme să primească ajutoare financiare ca să-şi poată da copiii la şcoală. Mă refer la bani pentru rechizite, uniforme, transport şi masă, adică tot ce trebuie pentru ca o familie să nu plătească nimic pentru a-şi trimite copiii la şcoală, în clasele I - IV“, a menţionat Mihai Lupu.

El a amintit, în acest sens, că Guvernul PNL deja s-a preocupat să asigure transport gratuit pentru elevi, dar şi programul cornul şi laptele, prin care fiecare copil primeşte o gustare, în timpul programului şcolar.

mihai_lupu_07.jpg„Trebuie să facilităm accesul la învăţământ gratuit pentru toate categoriile de elevi, indiferent de apartenenţa socială, naţionalitate sau etnie. Voi cere autorităţilor locale să realizeze programe speciale pentru copiii rromilor şi pentru toţi cei care nu au posibilitatea să meargă la şcoală“, a subliniat Mihai Lupu.
El a spus că deja a început demerusi în acest sens, la Medgidia. „Am vorbit cu primarul Marian Iordache să identificăm rapid toate familiile nevoiaşe şi să le oferim ajutoare de stat pentru a-şi trimite copiii la şcoală. Vom acorda ajutoare financiare pentru rechizite, uniforme, transport şi masă, astfel încât respectivele familii să fie scutite de orice cheltuială pentru educaţia copiilor“, a mai spus candidatul PNL la Camera Deputaţilor.

Potrivit acestuia, se va stabili un plafon de venituri pentru familiile care vor primi aceste ajutoare, iar luna viitoare, Mihai Lupu va depune în Parlament un proiect de lege prin care statul să sprijine în totalitate familiile nevoiaşe, în privinţa şcolarizării copiilor. „Dacă nu ajutăm familiile nevoiaşe să-şi trimită copiii la şcoală, ne asumăm un mare risc, întrucât copiii o pot lua pe căi greşite, să plece de acasă sau să creeze alte probleme“, a mai spus liberalul Mihai Lupu.

De asemenea, o altă problemă reclamată de cetăţenii cu care acesta a stat de vorbă se referă la faptul că părinţii care merg la serviciu nu au cu cine să lase copiii acasă, după ce termină orele. „Ne-am gândit ca Primăria să înfiinţeze nişte campusuri cum sunt cele private after-school. Numai că aici le facem de stat, gratuite. Cu alte cuvinte, după ce termină orele, copiii vor fi duşi de microbuzele şcolare la campus, unde li se va da o masă caldă, iar cadrele didactice de acolo îi vor ajuta să-şi facă temele, după-amiază. Copiii vor fi duşi acasă când se vor întoarce părinţii de la serviciu“, a explicat Mihai Lupu.

Proiectele sale pentru educaţia copiilor au fost apreciate de constănţeni, dar aceştia i-au cerut lui Mihai Lupu să urgenteze demersurile în acest sens, pentru ca toţi copiii să poată merge la şcoală, iar părinţii să nu mai aibă o grijă că n-au cu cine să-şi lase copiii acasă, după ce aceştia termină orele.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii