Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:59 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lupta pentru preluarea portului a intrat in linie dreapta

ro

15 May, 2007 00:00 1238 Marime text
1179172008.jpgPunctul 21 de pe ordinea de zi face referire la "acordul de principiu in vederea preluarii zonei Port Vechi, danele 0-23". In timp ce Orban a batut palma cu seful administratiei publice, consilierii locali nu prea stiu despre ce este vorba. Desi mai sunt doar trei zile pana la sedinta ordinara, o mare parte a consilierilor locali nu primisera inca documentatiile aferente proiectelor de hotarare. Si asta in conditiile in care legea administratiei publice prevede "convocarea consiliului local se face in scris, prin intermediul secretarului unitatii administrativ-teritoriale, cu cel putin cinci zile inaintea sedintelor ordinare". Transfer, nu expropriere Cum in zona se afla in afara investitiilor private ale operatorilor portuari si cateva depozite construite sub indrumarea inginerului Anghel Saligny, obiective protejate prin lege, transferul de la Ministerul Transportului la municipalitate ridica semne de intrebare. Pe de-o parte, unii dintre operatorii portuari habar nu aveau ca "transferul" este in derulare, iar de pe alta parte, nimeni nu intelege ce se va intampla cu "depozitele lui Saligny". Sedinta Consiliului Local Municipal de vineri se anunta insa arzatoare, desi consilierii locali nu au primit inca CD-urile cu informatiile referitoare la proiectele de hotarare. In timp ce consilierul democrat Danut Moisoiu sustine ca transferul nu este firesc si "vom vota contra (n.r. - consilierii democrati), probabil dupa o discutie in prealabil", liberalii sunt de alta parere. Aurel Butnaru apreciaza ca preluarea zonei de catre municipalitate este normala "mai ales ca a fost o intelegere intre ministrul Transporturilor, Ludovic Orban si primarul Radu Mazare". In opinia liberalului Butnaru, zona este nefolosita, iar situatia nu este singulara in Europa. In ceea ce priveste situatia neclara a operatorilor portuari, Aurel Butnaru considera ca acestia nu vor avea de suferit, intrucat "nu este vorba de expropriere, ci de transfer, cu toate sarcinile aferente suprafetelor". Consilierul nu a facut referire si la terenurile proprietate personala, insa a specificat ca sustine proiectul. Un alt consilier liberal, Victor Radulescu, a specificat de la bun inceput ca "nu am primit documentatia si nu pot sa ma pronunt", pentru ca informatiile detinute proveneau "din gura targului". Nici la social-democrati lucrurile nu stateau mai roz, Antoanella Marinescu recunoscand ca nu detine insa mapa cu materiale. Partidul Romania Mare era pe pozitie, iar consilierul Horia Caliminte a afirmat ca sustine preluarea pentru ca va genera mai multi bani la bugetul local. "Chiar daca, in acest moment, municipalitatea nu dispune de capacitate pentru administrarea zonei vechi a Portului, in momentul preluarii vor fi scoase la concurs posturi care vor fi ocupate de persoane bine pregatite", a mai spus Caliminte. Una peste alta, el apreciaza ca investitiile operatorilor nu vor fi perturbate, iar ei isi vor desfasura in continuare activitatea in zona. Cum anume se vor impleti activitatile portuare, de incarcare a navelor cu fier vechi si cherestea cu turismul, nu a specificat, insa, cu siguranta, detalierea proiectelor de hotarari nu a ajuns nici la Horia Caliminte.

Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii